Skip to content
Politică

Eliminarea pensiilor speciale. Comisia de muncă: Seidler (USR) a solicitat rediscutarea proiectului. Solomon(PSD): Cererea – neregulamentară

digi 24

Deputatul USR Cristian Seidler a propus, marţi, în şedinţa Comisiei de muncă, rediscutarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale care se află pe ordinea de zi a plenului, în replică preşedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon, refuzând propunerea pe motiv că nu este regulamentară.

Am o propunere de modificare a ordinii de zi în sensul repunerii raportului de adoptare privind pensiile speciale aflat la plen, să dăm un scurt raport suplimentar ca să eliminăm unele prevederi semnalate şi în spaţiul public care ar putea ridica probleme de neconstituţionalitate. Am mai făcut acest lucru, este o propunere legitimă„, a spus Cristian Seidler, în deschiderea şedinţei.

În replică, Adrian Solomon a arătat că nu există nicio prevedere regulamentară pentru a fi discutat un proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, menţionând că este necesar un vot din partea plenului pentru retrimiterea proiectului la comisie.

Nu supun la vot glume. Nu ai prevedere regulamentară ca să mă obligi pe mine să supun la vot. (…) Nu există nicio cutumă. Una este să dezbaţi un raport care nu a fost finalizat de redactat, dar să nu fi fost trimis la plen. Dacă a fost retrimis la plen nu există nicio prevedere regulamentară să poată fi rediscutat în comisie. Ai altă propunere serioasă?„, i-a spus Solomon.

Deputatul USR a susţinut că s-a mai procedat în acest fel la alt proiect de lege, chiar la propunerea preşedintelui comisiei.

În final, Solomon a supus la vot şi a fost adoptată ordinea de zi a comisiei care nu cuprindea proiectul privind pensiile speciale.

Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, în luna decembrie anul trecut, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI, scrie Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *