Scena politică din România este dominată în aceste zile de discuția nesfârșită pe tema alegerilor anticipate. Comentatorii politici vorbesc despre dificultatea declanșării acestei proceduri, despre mizele Partidului Național Liberal, aflat acum pe un trend ascendent, precum și despre pericolul anticipatelor pentru social-democrați, aceștia fiind pe un trend descendent încă de la jumătate anului 2019 și având slabe șanse să mai repete scorul bun din 2016. Totuși, în toată această discuție se vorbește prea puțin despre miza unui alt actor politic important – președintele Klaus Iohannis.
Contrastând deja puternic cu imaginea din primul mandat, președintele Iohannis aflat acum la ultimul mandat pare mult mai dispus să iasă din letargia anterioară și să joace mai activ în politica dâmbovițeană. Klaus Iohannis are o dublă miză în declanșarea alegerilor anticipate.
În primul rând, anticipatele i-ar favoriza pe liberali, un partid care după ultimul sondaj IMAS, s-ar plasa pe primul loc la viitoarele alegeri. Cu toate că scorul de 45% dat de cei de la IMAS la începutul anului nu este foarte realist, cu siguranță că liberalii ar pleca favoriți. O clasare pe primul loc a liberalilor în alegeri ar reconfigura majoritatea din Parlament, PNL intrând la guvernarea fără a avea deasupra capului o sabie a lui Damocles reprezentată de moțiunea de cenzură. Președintele Klaus Iohannis a repetat în nenumărate ocazii faptul că îi dorește un guvern al său, lucru pe care l-a obținut până la urmă în toamna lui 2019, dar care nu poate realiza mare lucru de vreme ce are un sprijin slab în Parlament. Alegerile anticipate ar rezolva această dilemă, dându-i președintelui Iohannis un guvern mult mai solid și o configurație parlamentară care să permită trecerea anumitor pachetele legislative prin Parlament. Tocmai aici ajungem la cea de-a doua miză a președintelui Iohannis și anume promovarea unor legi pentru care are nevoie de o largă coaliție care să nu-i fie ostilă. Președintele și-a expus în linii mari planul chiar în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale de anul trecut. Pe lista obiectivelor președintelui se situează reforma constituțională și reforma administrativă. Ambele necesită un larg consens în rândul forțelor politice și automat o configurație parlamentară favorabilă. Lucrul acesta poate fi rezolvat tot în urma alegerilor anticipate.
Agenda președintelui coincide în linii mari cu cea a liberalilor, care își doresc și ei anticipatele pentru a-și întări prezența în Parlament. Ludovic Orban și mai mulți liberali par a fi principalii purtători de mesaj în privința anticipatelor, însă, așa cum am arătat, președintele Iohannis are chiar mai multe mize decât aceștia. Președintele se bazează în această ecuație și pe propria sa popularitate, obținută în urma scorului zdrobitor de la prezidențiale. Afișându-se public alături de premierul Orban și încurajând tacit inițiativele liberalilor, Iohannis încearcă de fapt un transfer de popularitate către PNL.
Atât PNL, cât și Klaus Iohannis sunt conștienți de faptul că fereastra lor de oportunitate se va închide treptat, odată cu trecerea timpului, iar problemele inerente guvernării se vor traduce într-o scădere a popularității PNL. De aici se explică și graba pentru declanșarea anticipatelor. Orice analiză completă pe tema declanșării alegerilor anticipate ar trebui să includă așadar și mizele de la Palatul Cotroceni, iar așa cum am arătat, acestea sunt chiar mai mari decât cele ale principalelor partide politice.
