Skip to content
Politică

Rareș Bogdan, detalii de culise din Parlamentul European: Este o bătălie cruntă pentru bugetul viitor

Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Rareș Bogdan a vorbit în exclusivitate pentru PSNews.ro despre principalele zone de interes asupra căruia se concentrează în aceste zile în Parlamentul European. Anul trecut, Rareș Bogdan a fost ales șeful delegației României în grupul PPE din Parlamentul European, activând și în mai multe comisii ale Parlamentului precum Comisia LIBE.

Acesta a vorbit și despre bătălia cruntă pentru viitorul buget al Uniunii, dar și despre prioritățile României privind fondurile de coeziune. Rareș Bogdan a subliniat că europarlamentarii PPE români reprezintă o voce importantă la Bruxelles.

“Ar fi foarte mult de discutat despre ce presupune munca de europarlamentar. Mai ales că solicitările pentru Comisia LIBE, de pildă nu vin doar de la români, ci și de la cetățeni din 27 de state. În plus față de aceste petiții, sunt inițiativele legislative care privesc, la fel, 27 de state.

Ca șef de Delegație al EPP România, țin sub observație toate inițiativele care au legătură cu România sau privesc și România și discut cu colegii mei despre cum putem maximiza șansele de a obține condiții financiare superioare celor de până acum. Este o bătălie cruntă pentru bugetul viitor.

România s-a opus reducerii fondurilor de coeziune, de pildă, sau celor din PAC, de altfel am spus asta și în plen și nu am de gând să cedez. Iar popularii români, vă rog să mă credeți, sunt o voce importantă. Sunt atenți la această voce și nemții și italienii, ca să dau doar două exemple. Și nu le dau degeaba. Ați văzut tentativele PSD de a pune la zid în Parlamentul European, Guvernul Orban pentru că dorește alegeri în două tururi. Ați văzut că au eșuat și vă rog să mă credeți că mica victorie împotriva lor nu e de la Zâna Măseluță, iar exemplele pot continua”, a precizat Rareș Bogdan pentru PSNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *