Skip to content
Politică

Moțiunea de cenzură. PNL a decis să voteze la vedere. Când ar putea avea loc alegerile locale

Inquam Photos / George Calin

Biroul Permanent Naţional al PNL, împreună cu grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat, s-au reunit, luni, începând cu ora 11:00, la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Potrivit unor surse politice, liberalii au decis în ședința de luni să voteze la vedere împotriva moțiunii de cenzură.

Mai mult, liberalii iau în calcul data de 21 iunie pentru organizarea de alegeri locale, potrivit unor surse participante la ședința Biroului Permanent Naţional al PNL.

Şedinţa are loc înaintea prezentării, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a moţiunii de cenzură.

Moțiunea de cenzură se citește luni în Parlament

Amintim că Plenul Parlamentului se reuneşte astăzi de la ora 14.00 pentru prezentarea moţiunii de cenzură depusă de PSD, după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Moţiunea are 208 semnături ale PSD şi UDMR.

Data dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură va fi stabilită într-o şedinţă următoare a Birourilor permanente. Joi, PSD a depus moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. PSD are 198 de parlamentari şi UDMR – 30, deci în total 228. La aceştia se adaugă şi patru parlamentari ai Partidului Forţa Naţională, condus de senatorul Teodor Meleşcanu. În total – 232 de parlamentari care, teoretic, dacă nu se înregistrează absențe în ziua votului, vor vota pentru moțiune. Cu un vot mai puțin decât e nevoie pentru ca guvernul Orban să pice.

De altfel, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, matematic, se bazează exact pe 232 de voturi pentru susţinerea moţiunii.

„Mai avem negocieri în continuare, în zilele următoare. Avem şi o strategie făcută împreună cu colegii mei din teritoriu, punctual cu anumiţi parlamentari independenţi sau neafiliaţi. (…)Am luat o decizie, alături de colegii mei: în cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat de la ziua în care va fi votul pe moţiune, o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD, cu alte cuvinte nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri”, declara Ciolacu.

Revenim cu detalii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *