Camera Deputaților și Senatul vor vota, în plen reunit joi, de la ora 16.00, învestirea Guvernului Cîțu, potrivit unei decizii aprobate luni de conducerea Legislativului. În contextul apariției în spațiul public a informației potrivit căreia social-democrații se pregătesc să învestească Guvernul Cîțu, în PNL circulă la această oră o nouă variantă de lucru.
Potrivit unor surse liberale, Ludovic Orban, actualul premier interimar, i-ar putea cere lui Florin Cîțu să își depună mandatul și să nu mai aibă loc un vot de învestire joi. În acest caz, Ludovic Orban și-ar putea asigura interimatul în fruntea Executivului pentru următoarele luni, astfel România rămâne în continuare cu un Guvern interimar cu puteri limitate. Aceleași surse susțin că în PNL există la această oră îngrijorarea că liberalii s-ar putea trezi peste noapte cu un Guvern condus de Cîțu, fapt neagreat de mare parte dintre aceștia, inclusiv de actuala conducere a partidului.
Majoritatea partidelor tind să voteze Guvernul Cîțu
Amintim că USR, PMP, ALDE, UDMR și Pro România au participat luni la consultările de la Palatul Victoria, convocate înainte de votul de învestire pe care Parlamentul trebuie să-l dea Guvernului Cîțu. „Înclinăm foarte mult să exprimăm acest vot de susținere a Guvernului Cîțu. Este o decizie pe care o vom lua joi cu colegii, dar, la cum arată lucrurile, clar avem nevoie de un Guvern stabil”, a declarat președintele USR, Dan Barna.
Și Victor Ponta a declarat că joi trebuie să se termine „joaca între politicieni”.
„Cred că joi trebuie să oprim jocul. Gata cu joaca între politicieni. Joi îl oprim că, dacă nu îl votăm pe Cîțu, înseamnă că o luăm iar de la capăt. Se numește un alt Guvern fake pe care nu-l votează liberalii. Sincer, sper ca joi după-amiază să uităm din ce partide facem parte și să avem Guvern”, a explicat și liderul Pro România, Victor Ponta.
Pe de altă parte, președintele UDMR a afirmat că formațiunea sa poate să voteze sau nu Guvernul Cîțu, decizia urmând a fi luată joi.
„Vom fi prezenți, asta este clar. Cum vom vota vom decide înainte de ședință. (…) Există posibilitatea să votăm pentru a învesti Guvernul, dar și să respingem învestirea. Trebuie să luăm o decizie”, a spus Kelemen Hunor.
Deputatul ALDE Varujan Vosganian speră ca liberalii să voteze și ei Guvernul Cîțu.
„Sper să nu ne pună în situația ridicolă de a vota noi în locul lor Guvernul pe care dânșii îl propun”, a declarat acesta.
Liderul PMP, Eugen Tomac, a explicat că toate partidele care au fost la consultări sunt de acord că „țara are nevoie rapid de un Guvern”, iar el speră ca acest lucru să se întâmple joi.
