Skip to content
Politică

Vești noi pentru patronii Petrolului Ploiești

Procurorii DIICOT Ploiești au trimis în judecată, în luna decembrie a anului trecut, 16 persoane, printre care principalii acționari ai clubului FC Petrolul Ploiești, într-un dosar de evaziune fiscală în care SC FC Petrolul și alte 13 societăți comerciale figurează ca părți responsabile civilmente.

Tribunalul Prahova a dispus, marți, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu și controlul judiciar față de patronii FC Petrolul Ploiești, frații Daniel și Nicolae Capră, față de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, și față de alți patru inculpați trimiși în judecată de DIICOT pentru evaziune fiscală, informează Agerpres.

Astfel, conform portalului instanțelor de judecată, magistrații au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile pentru acționarii clubului de fotbal, frații Daniel și Nicolae Capră, pentru directorul general al FC Petrolul Ploiești, Marius Bucuroiu, și pentru alte trei persoane arestate în acest dosar, respectiv Marius Gâscă, Petre Daniel Gheorghe și Dragoș Ioan Constantin.

De asemenea, în cazul inculpatului Daniel Stoica, Tribunalul Prahova a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Sursă foto bronews.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *