Skip to content
Coronavirus

Procurorii fac cercetări după ce un bărbat s-a prezentat de două ori la UPU Piatra Neamţ, fără a fi testat pentru coronavirus, deşi avea simptome, ulterior fiind confirmat cu Covid-19

Inquam Photos / Cornel Putan

Procurorii fac cercetări după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a prezentat de două ori la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, acuzând simptome specifice persoanele infectate cu Covid-19, fără a fi testat. Peste câteva zile, el a fost dus cu ambulanţa la unitatea medicală, fiind testat pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv, conform news.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, la Parchet a fost înregistrat, în 2 aprilie, un dosar penal pentru  zădărnicirea combaterii bolilor.
Obiectul sesizării se referă la faptul că, în zilele de 18 şi 20 martie, un bărbat din municipiul Piatra Neamţ, în vârstă de 45 de ani, s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Piatra Neamţ, acuzând simptome specifice persoanelor infectate cu virusul Covid-19, fără a se dispune testarea”, se arată în comunicat.
Sursa citată spune că, în 23 martie, bărbatul a fost adus cu ambulanţa la unitatea medicală din Neamţ, ocazie cu care s-a dispus testarea, fiind diagnosticat cu infecţie cu COVID-19.
De asemenea, procurorii cercetează şi dacă au fost respectate protocoalele privind transportul între unităţile medicale a persoanelor infectate cu Covid-19, în condiţiile în care, după diagnosticare, pacientul a fost transferat la un spital din municipiul Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *