Danemarca, unul din primele state europene care și-a închis economia ca măsură de prevenție în fața pandemiei de coronavirus, s-a alăturat Austriei şi a devenit a doua ţară din Uniunii Europene care anunţă o relaxare treptată a măsurilor impuse pentru a încetini răspândirea noului coronavirus. Decizia a fost luată în contextul scăderii numărului de îmbolnăviri.
Primul pas este făcut prin deschiderea grădiniţelor şi a şcolilor primare, din 15 aprilie, doar cu condiția ca numărul infectărilor să rămână stabil, a anunțat, luni seară, prim-ministrul Mette Frederiksen, scrie Bloomberg, potrivit Radio Europa Liberă.
Premierul a precizat şi că va începe discuţiile cu mediul de afaceri pentru a începe redeschiderea treptată a birourilor.
Numărul îmbolnăvirilor în Danemarca “merge în direcţia cea bună”, dar chiar şi aşa, unele restricţii vor rămâne în vigoare pentru lunile următoare, a asigurat Federiksen
“Am reuşit să evităm nenorocirea care s-a întâmplat în alte ţări. Singurul motiv pentru acest lucru este că am acţionat devreme”, a adăugat premierul danez
Danemarca şi Austria sunt printre primele ţări din Europa care au impus restricţii ca răspuns la focarul de COVID-19.
Până acum, Danemarca a înregistrat 4681 de cazuri de îmbolnăviri şi 312 decese. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 187 de persoane, iar 8 oameni şi-au pierdut viaţa.
Luni, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat că Austria va relaxa progresiv restricţiile privind deplasările începând cu 14 aprilie, după Paștele Catolic.
“Scopul nostru este o revenire la normal pe etape”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă, făcând apel la populaţie să păstreze “cea mai strictă disciplină”. Totodată, acesta a mai spus că purtarea măștilor de față în public – în special în supermarketuri – a devenit obligatorie începând de luni, iar măsura urmează să fie extinsă la transportul public.
În egală măsură, Germania plănuiește relaxarea restricțiilor de circulație pentru reluarea graduală a vieții publice, potrivit unui draft de proiect al Ministerului de Interne german, consultat de Reuters.
În context acestor anunțuri, Comisia Europeană va prezenta în această săptămână recomandări pentru a asigura o ieşire coordonată din perioada de izolare impusă pentru a limita propagarea noului coronavirus.
