Skip to content
Societate

Cele mai periculoase drumuri din lume pe care le poți vizita după pandemia Coronavirus

 

Cele mai periculoase drumuri din lume pot reprezenta o destinație de vacanță după pandemia Coronavirus pentru cei care sunt în căutarea unor aventuri pline de adrenalină.

Aceste drumuri au făcut numeroase victime de-a lungul istoriei și e nevoie de mult curaj pentru a le străbate. Lista noastră cuprinde cele mai periculoase cinci drumuri din lume pentru cei pasionați de vacanțe în locuri mai puțin celebre.

Drumul Pangi, via Kishtwar (India)

Acest drum se află în India și este considerat unul dintre cele mai periculoase din lume. Este deschis doar în zilele de vară și e nevoie de nervi de oțel pentru a conduce pe un drum stâncos și pietros, cu o lungime de circa 112 km. Drumul a fost construit acum sute de ani de către localnici și nu a fost reparat niciodată. Iarna, drumul este complet izolat după ninsorile abundente.

Pictures from Kishtwar, Kashmir

Sursa foto: bbc.com

Drumul Yungas (Bolivia)

Drumul Yungas, sau „Drumul Morții”, este unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, iar până în 1994, peste 300 de călători mureau anual încercând să-l traverseze. Numeroase monumente ridicate în memoria victimelor pot fi observate de-a lungul drumului Yungas. Deși cea mai periculoase parte din drum a fost deviată pe o șosea cu două benzi, mulți bicicliști continuă să-și riște viața și mor în urma accidentelor. Priveliștea este impresionantă, dar cine nu are suficient curaj poate sta acasă.

Sursa foto: atlasobscura.com

Drumul Zoji La (India)

Zoji La este unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, fiind situat la 3.528m deasupra nivelului mării, situat în cadrul muntele Himalaya, în India. Nu este deloc o plimbare de duminică, fiind unul dintre cele mai înșelătoare drumuri din lume. Drumul spre vârf este neasfaltat, însă vine cu o priveliște uimitoare care îți taie respirația. Mai bine de jumătate din an, drumul Zoji La este închis în urma ninsorilor.

Sursa foto: reddit.com

Tunelul Guoliang

Unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume se află în China și se numește tunelul Guoliang, sculptat printr-un munte. Are o lungime de doar 1,2 kilometri și este la o înălțime de 600m, însă priveliștea este una care te înspăimântă, mai ales că drumul devine foarte periculos dacă începe ploaia.

 

Sursa foto: pandotrip.com

Autostrada Dalton (Alaska)

Autostrada Dalton nu este doar unul dintre cele mai periculoase drumuri, ci și unul dintre cele mai izolate. Se spune că este cel mai pustiu drum din lume. În general, foarte multe camioane îl străbat pentru aprovizionare, însă cei care au curaj să plece într-o aventură, sunt avertizați să aibă cu ei echipament de supraviețuire și provizii. Există doar 3 sate de-a lungul celor 666 de km și nicio unitate medicală. Autostrada este doar un drum cu pietriș, asfaltată doar pe o mică porțiune, și datorită temperaturilor scăzute are o vizibilitate redusă. Uneori, pot apărea găuri imense în drum care pot duce la accident. Și pentru a fi și mai înspăimântător, nu există acoperire pentru telefonia mobilă, deci va fi imposibil să chemați ajutorul. Motocicletele sunt extrem de descurajate să facă această călătorie, iar pe marginea autostrăzii se pot observa epavele motocicletelor care n-au reușit să străbată tot drumul.

Sursa foto: nyt.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *