„Covidiot“ este noul termen apărut în mediul online, folosit pentru a-i descrie pe oamenii care nu respectă măsurile impuse de autorităţi în vremea pandemiei, dar şi pe cei care iau în râs coronavirusul.
Pentru că nu numai coronavirusul, ci şi prostia este contagioasă, Urban Dictionary a conceput termenul perfect pentru cei care nu respectă măsurile de prevenţie impuse pe fondul pandemiei – cum sunt cei care se aglomerează în locuri publice pentru a se distra -, valabil şi pentru cei care încalcă limitele bunului-simţ în raport cu epidemia: COVIDIOT.
„Cineva care ignoră avertismentele privind sănătatea sau siguranţa publică“ în timpul pandemiei, astfel defineşte Urban Dictionary cel mai nou termen de argou. Termenul dur este o combinaţie între denumirea oficială a virusului, COVID-19, şi cuvântul idiot.
Luna trecută, covidioţii au umplut plajele din Florida pentru a se bucura de vacanţa de primăvară (n.r – în original, spring break). Brady Sluder, care a mers cu un grup mare pe o plajă de lângă Miami, a devenit imaginea covidioţilor care se aglomerează la distracţii, după declaraţiile făcute pentru postul CBS. „Dacă iau corona, o iau şi gata. Nu o să las virusul să mă oprească de la petrecere. Suntem aici pentru a ne simţi bine. Fie ce o fi“, a mai spus Brady. Exemplul plajelor americane nu e singular: şi la Vancouver sau în alte locuri din Canada au fost văzute grupuri care au sfidat măsurile de distanţare socială şi s-au adunat pentru un grătar şi nişte jocuri cu băutură, scrie adevarul.ro.
Unii experţi sunt de părere că mesajele transmise cu privire la pericolele pandemiei, inclusiv cu referire la numărul de victime, nu sunt întotdeauna comunicate publicului cu suficientă forţă şi nu sunt destul de dure, crede Yoni Freedhoff, profesor asociat de medicină de familie la Universitatea din Ottawa. „Modul în care raportăm cazurile (noi) este defect. Continuăm să vorbim despre 500 de cazuri noi, dar ar fi mai dur să spunem că sunt 500 de cazuri confirmate, însă testarea e limitată, numărul de teste fiind extrem de restrâns raportat la populaţie“, a spus el. Freedhoff consideră că acel număr de cazuri relativ scăzut le permite unora să creadă, chiar şi acum, că virusul mortal nu îi va afecta.
Unii observatori susţin că ar trebui încadraţi printre covidioţi şi cei care fac stocuri de hârtie igienică şi de alte produse. Un comediant din mediul online a făcut o listă a simptomelor unui covidiot, care cuprindea: „un sentiment extraordinar de egoism, lipsa noţiunii de spaţiu personal, o atracţie naturală faţă de hârtia igienică şi dieta predominantă cu paste“.
În acelaş timp, şi cei care cred în miturile de pe internet şi cad victime farselor apărute din dorinţa de a răspândi panică a unor răuvoitori sunt şi ei caracterizaţi în mediul online ca fiind covidioţi. Unii popularizează „remedii care ţin departe coronavirusul“ precum urina de vacă, aşa cum s-a întâmplat în India, alţii încearcă să convingă pe toată lumea de teorii ale conspiraţiei, precum ce potrivit căreia ar exista o legătură între antenele de telefonie mobilă 5G şi răspândirea COVID-19. Doar în Marea Britanie s-au înregistrat luna aceasta peste 30 de acte de vandalism asupra instalaţiilor 5G, cel puţin trei antene 5G fiind incendiate.
În orice caz, internauţii îi taxează dur pe toţi. „Covidioţii nu se pun în pericol doar pe ei continuând să-şi ducă viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi înghesuindu-se în locuri publice. Ei ne pun tuturor viaţa în pericol. Dacă ştiţi vreun covidiot care se poartă în acest mod iresponsabil, vă rog să-l faceţi de ruşine până intră în izolare socială“, a scris pe contul său de Twitter actorul George Takei – intrepretul lui Sulu din prima serie „Star Trek“.
Categoria cea mai criticată de covidioţi e reprezentată de cei pe care internauţii îi acoperă cu acuzaţii care includ „prostie cruntă“ şi „lipsă totală de bun simţ“. În acest caz, se face referire la persoanele care acceptă „Provocarea Coronavirus“, de a linge colacul de la toaletă din dorinţa de a avea succes pe internet, sau la cei care ling barele din metrou, şi, nu în ultimul rând, la tinerele de pe Instagram care pozează în „quarankini“, piese de lenjerie pe care şi le-au făcut singure din măşti chirurgicale.
