Omul de afaceri timișorean, proaspăt membru PNL și candidat pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, într-o postare pe pagina personală de Facebook, îi transmite un mesaj ministrului Mediului, Costel Alexe, căruia îi atrage atenția că este în situația în care confundă „interesul acestui stat cu interesele unui grup organizat mafiot reprezentat de anumiți membrii Romsilva”.
Romeo Dunca spune că nu înțelege, ba mai mult, nu agreează declarațiile ministrului Alexe, conform căruia ceea ce se întâmplă în păduri e legal și ok și îi cere acestuia să interzică, printre altele, transportul de lemn în timpul nopții.
Proaspăt membru PNL, acesta apreciază că activitatea și justificările ministrului liberal Costel Alexe erodează în fiecare zi încrederea că Guvernul PNL și Ministerul Mediului ar putea schimba în bine ceva, iar eșecul lui Alexe va lua pentru mulți ani speranța ca PNL-ul poate fi mai bun decât ceilalți.
Redăm integral postarea lui Romeo Dunca:
„Domnule Ministru Costel Alexe
Ma numesc Romeo Dunca si sunt proaspăt membru PNL. Am 51 de ani și nu am fost niciodată până luna trecută membru al vreunei grupări politice. Nici măcar al PCR. Sunt om de afaceri și companiile ale căror administrator sunt plătesc lună de lună către statul român în medie 400.000 euro. Una din ele fiind de mai mult de 10 ani mare contribuabil. Am câțiva prieteni care fac cinste PNL-ului si la insistențele lor am acceptat să candidez la conducerea CJ Caraș. Mă interesează soarta acestui județ pentru ca m-am îndrăgostit iremediabil de frumusețile lui și cred cu tărie că prin puterea experienței de viață pe care am acumulat-o îi pot fi de folos. Și mai ales pentru că îndrăznesc a crede că ne putem face bine. E lupta dintre răul pe care ni l-au făcut guvernările perindate de la revoluție încoace și dorința celor de rând de a trăi decent în România. Eu nu sunt uns încă cu nici un fel de alifie politică și prin urmare atunci când nu înțeleg ceva, întreb. Ca sa nu mor prost, căci ce nu înțeleg mă frământă, mai ales când e vorba de țara mea. Și de locurile care îmi sunt dragi.
Când le vad cum zi de zi sunt vandalizate iar acum, mai mult ca oricând sub ochii celor în care încă cred că doresc a le face bine… Așadar să începem. Am urmărit cu atenție declarațiile dvs și aproape nimic din ceea ce ați susținut nu înțeleg și cu atât mai mult nu pot agrea . Pădurile țării reprezintă o valoare inestimabilă în primul rând nu datorită încasării prin vânzare la m.c. ci din cu totul alte motive . Reprezinta leagănul civilizației noastre, a istoriei și faptelor de bărbăție pentru că acest codru a fost fratele bărbatului Român si dușmanul dușmanilor nației. 2 . Prin voința celui de sus și prin grija înaintașilor inclusiv a regimului ceaușist ea a rămas în mare parte neatinsă si leagăn al faunei si biodiversitatii care astăzi face din țara mea o excepție la nivelul Europei. 3 E izvor de sănătate si oxigen într-o epocă în care țări cu scaun la cap valorifică peisagistic valori naturale care nu sunt cu nimic mai presus decât ce avem și noi sau tranzacționează pur si simplu oxigen pentru a-și putea dezvolta în paralel industria grea ce poluează. 4 Pădurea aduce liniște și echilibru tuturor oaspeților ei pașnici și reprezintă în mare majoritate a cazurilor motivul suprem pentru investiții în turism. Nu cred că există o pensiune de la munte sau din afara localităților mari care să nu se fi poziționat în apropierea unei păduri ori să nu fie legată de vreo activitate umană desfășurată în bătrânul codru românesc.
Dle ministru! Cred că sunteți într-o mare eroare dacă considerați că ce se întîmplă azi e ok și legal. Sau legal și ok. Timp de decenii, sub presiunea politică, legile silvice s-au upgradat și mai ales s-au interpretat în așa fel încât codrul în permanență să iasă în pagubă. Iar Statul Român deasemenea. Nu confundați interesul acestui stat cu interesele unui grup organizat mafiot reprezentat de anumiți membri Romsilva împreună cu parte din profitorii angajați aici. Trebuie să știți, sau dacă știti sa țineți cont, că Romsilva plătește 120 ron/ m.c. unui agent comercial pentru a doborî un copac și 30ron/m să îl transporte în bază. Deci rămâne cu doar 200 ron din prețul mediu de 350lei pe m.c. după valorificare. De aici mai departe, în multe cazuri, agentul economic în asociere directă cu angajatul statului devin tovarăși la jaful ce urmează. Adică se marchează, sau nici măcar, se taie mai mult și se transportă mai mult. Iar pe aceasta întreagă linie, plățile merg din mână în mână la negru, oprindu-se până la protectorul politic și la partidul lui. Adică pe înțelesul tuturor, negociem cu Romsilva o partidă de 1000 mc, marcăm 1500 și tăiem 2000. După care căutăm justificări pentru lipsa din pădure. O dăm pe accidentele care dacă luați la studiu veți vedea că niciodată în istorie nu au fost atât de mari. Dar de cele mai multe ori nu justificăm nimic pentru că, oricum, toate instrumentele de control sunt în aceeași mână. Politică de multe ori.
Procentul de acoperire cu păduri al țării poate ca nu figurează diminuat cu realitatea din simplul motiv ca a scoate suprafețe din fondul forestier e aproape imposibil. Dar aici nu e vorba de suprafețe din acte ci de sute sau mii de parcele mai mari de 1 ha rase complet fără a fi evidențiate în actele silvice. Apoi sute de drumuri forestiere noi care au apărut în ultimii ani si în urma cărora nu numai ca sau colmatat lacurile din preajma dar aproape ca a dispărut fauna din zecile de rauri de munte. Pentru ca mai nou cea mai buna cale de exploatare traversează sau merge de- a lungul râurilor.
Bineînțeles că a opri exploatările nu e necesar și nici binevenit, dar afirmațiile că economia ar fi drastic afectată dacă ar fi așa, denotă neînțelegerea fenomenului sau cel puțin ce ar trebui făcut pentru a compensa diminuarea acestei activități. Racordarea la gaz e disponibilă și rapidă la scară mare pentru că e mai simplu să folosim gazul nostru aici decât să-l exportăm prin magistrale făcute în regim de urgență pe banii altora dacă un guvern hotărât dorește asta iar restricționarea exportului de peleți pentru încălzire ar fi suficient pentru a compensa încălzirea populației.
Reducerea forței de muncă în domeniul silvic nu are nici o importanță în economia națională atâta timp cât în România până înainte de virus era o lipsă acută de lucrători. Șoferii sau cei care prestează pe utilajele forestiere ar fi absorbiți imediat și la bani mult mai multi de transportatori sau companiile de construcții. Firmele de prelucrare al lemnului ar avea suficienta materie primă dacă un singur vapor de cherestea ar fi oprit pe an de la export.
Dar cel mai important lucru pentru economia țării ar fi schimbarea de politică fata de pădure. În loc a o vandaliza ar trebui folosită turistic. Pensiunile din locurile frumoase ale țării ar aduce înzecit mai mult la buget decât lemnul tăiat. O pădure sănătoasă și poteci frumoase sunt ca un magnet pentru turiștii români care, de altfel, cară zeci de milioane din țară plimbându-se pe potecile sau pădurile altora, ori mergând să schieze în țări care consumă lemn de la noi. Noul trend care înseamnă folosirea din ce în ce mai des a bicicletei în zona montană ar aduce, de asemenea, milioane pe orizontală pentru că niciunde nu e mai frumos ca la noi la munte sau în păduri. Evident că pierderea majoră ar fi a celor care la Romsilva fac legea și favorizează practici nelegale, pentru că indiferent ce afirmați, dezastru există. Poate ca sunt campanii de vești false pe internet dar ce am văzut eu in ultimi 12 ani de când am contorizat mii de ore de zbor cu elicopterul nu e de glumă domnule Ministru. Și amploarea pe care in ultimii ani au luat-o exploatarile in situri natura 2000 întrece orice bun simt.
Și nu uitați că a face 100 de lei cu un mc de lemn lasă urme care zeci de ani rămân, ori ecosisteme sau peisagistica sunt compromise definitiv. Pentru că atât încasează statul pentru un mc. Deoarece jumătate din ce pleaca din pădure nu ajunge la vistierie chiar dacă prețul fără manoperă de tăiat si transport e de 200 lei/m c. Fiindcă se fura jumatate cu știința in mare parte a celor ce trebuie să păzească. Iar din acea umila sută de lei bugetul întreține un întreg aparat plin cu mafioți. Deși nerentabila fata de pierderile colaterale aceasta îndeletnicire este imposibil de zdruncinat de oameni care sunt propuși in sistem tocmai de cei care beneficiază din fructul pădurii. Si la care se regăsesc parte din banii murdari obținuti pe lemnul care e lipsa la inventar . Inventar care de altfel nu interesează pe nimeni….Păcat, căci pentru 100 de lei făcuți în turism trebuie să speli doar un cearceaf și o față de perină. Iar o grijă sporită pentru pădure ar aduce în cinci ani peste 30.000 de noi paturi în zone turistice sau pensiuni răsfirate pe lângă codrul ce a fost odată frate cu românul
Din 10000 de transporturi zilnice cel puțin 6000 merg direct către clienti finali de materie primă O parte din ei a două oară cu acelaș aviz. Alții cu greutăți ce nu corespund actului. Si pe lîngă astea mai sunt si cele fără nici un aviz .
Altfel nu ar prefera întunericul nopții sau nu ar sta pitiți in grup pe la ieșirile din pădure. Unii au 35 m3 altii 30 iar cei cu sânge în instalație, adică cu spate bine acoperit pun si 40 daca e molid Asta înseamnă 6000×33 = 198000 m3 pe zi . La ce mai vorbim de 1 milion de m.c. doborati accidental de vînt cand îi extragem intr-o saptamana de luni până vineri ??. Venirea acestui nou guvern PNL a adus in sufletul multor români o speranță de a ne îndrepta. O spun cu tărie pt ca si eu am crezut acest lucru . Si inca cred ca e posibil ca un guvern PNL să aducă o reală schimbare. Dar ceea ce se întîmplă legat de activitatea si justificarile dv si a ministerului pe care îl conduceți erodează in fiecare zi încrederea că ati putea schimba in bine ceva. E păcat pentru ca eșecul dv personal va lua pentru multi ani speranța ca PNL-UL poate fi mai bun decât ceilalți. Daca ati fost propus de dl Flutur pentru acest post nu e bine pentru că poate fi un conflict de interese. Sau daca aveti consilieri persoane aflate la conducerea ocoalelor silvice cu probleme în trecut pot înțelege că nu sunteți bine sfătuit și putem găsi o echipă pricepută si iubitoare de țară care să vă ajute. Fără salarii si fără alte interese ascunse. Sau dacă știți ce e de făcut dar nu va puteti manifesta lăsați pe altul mai curajos pentru că altfel contribuiti la compromiterea acestui partid care și el are păcatele lui trecute de care tocmai începuseră cetățenii să uite…. Oamenii nu au nevoie de justificări sau argumente că de fapt nu se fura atâta de mult cum pare . Sau că rusii prin știri false vor să destabilizeze țara. Ei acum mai mult ca niciodată au nevoie de fapte și exemple că va pasă de pădurea lor. Dacă doriți, se poate !
Atata de mult se fura si totusi justiția are nevoie de ani ca sa dea sentințe , de multe ori blânde ,unde sunt prejudicii imense. Schimbați acest lucru si oamenii vor prinde încredere din nou în partidul care v-a pus pe functie.Si pentru că legea silvica e valabila si pentru proprietarii padurilor private e atata de simplu sa aveti grija de tot fondul forestier .
Interziceti transportul de lemn în timpul noptii. De la 8 la 17 e timp suficient ca materialul lemnos să ajungă de oriunde la un procesator. Iar cântarul si postul de poliție să fie lîngă poarta lui. Cu 10 cântare pozitionate bine ati rezolvat 80 % din probleme. Apoi noaptea camionul descarcat poate circula gol. În acest fel nu pot ocoli cântarele care de obicei la 17 nu mai funcționează. Fiecare transport de lemn trebuie oprit in trafic de ISCTR sau poliție si verificat . În acte si la cântar. Avizul trebuie să cuprindă nr de bușteni si fiecare să fie marcat. Veti gasi cu usurinta neregulile iar cei prinsi cu abateri mai mici de 10% sa fie avertizati o singura data. Dupa care daca repeta, impreuna cu cei descoperiti cu abateri mai mari sa fie aspru pedepsiti. Si marfa confiscată cu camion cu tot. Faceti acest protocol cu ministerul de interne si cu cel al justiției. Pt ca cei gasiti cu abateri la legea silvica trebuie judecati in regim de urgență. În 30 de zile puteti incheia cu ei . Propuneți aceste masuri si daca parlamentul plin de PSD-isti nu va aproba , macar poporul va sti încă odată a cui e vina . Si veti castiga capital pt viitoarele alegeri . Si veti putea după aceea să actionati ferm si eficient astfel încât să nu se mai fure. Si tot ce se taie să fie contabilizat iar banii pe lemn să treacă toti pe la buget. Si sa mai ramana ceva pădure și pentru copiii noștri.
Cu speranța că sunteti bine intentionat,
Dunca Romeo”.
