Skip to content
Politică

Kelemen Hunor nu respinge ideea ca un maghiar să preia șefia SRI

În cadrul unui interviu acordat dcnews.ro, președintele UDMR Kelemen Hunor, întrebat  dacă ar fi pregătit să preia conducerea SRI, după demisia lui George Maior, Kelemen Hunor a răspuns că nu crede că va fi o tragedie și că nu ar fi nicio problemă pentru România să fie un șef al unui serviciu din partea comunității maghiare.

„Eu zic că nu va fi o tragedie. Nu ar fi nicio problemă pentru România să fie un șef al unui serviciu din partea comunității maghiare”, a transmis Kelemen Hunor.

Totodată, Hunor a declarat nu are o astfel de idee și nu are astfel de propunere.

„Nu am astfel de idee și nu am astfel de propunere, dar eu zic că România va intra într-o normalitate și mai solidă când nu vom râde la o astfel de idee”, a adăugat Kelemen Hunor.

Șeful UDMR a precizat pentru sursa citată mai sus că nu dă un cec în alb președintelui Iohannis și va vota în Parlament în funcție de persoana pe care o va propune președintele.

„Nu este treaba noastră, e treaba lui să vină cu propunere. Ambele servicii de informații au conducerea aigurată, vom vota în funcție de persoana propusă. Un cec în alb nu pot să dau nimănui. Vom vedea cu cine vine președintele Iohannis că este, până la urmă, responsabilitatea lui și atribuțiile președintelui sunt foarte clare”, a precizat Kelemen Hunor.

Sursa foto: telegrafonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *