Skip to content
Societate

Cazuri de infectare în Franța după redeschiderea școlilor. Nelu Tătaru: Nu ne grăbim!

Inquam Photos / Cristi Vescan

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că autorităţile nu se vor grăbi cu o decizie legată de redeschiderea şcolilor, întrucât au văzut din experienţa Franţei, care a deschis parţial şcolile, că ”primele semne nu sunt încurajatoare”.

Nelu Tătaru a declarat, duminică, pentru Libertatea, că urmăreşte cifrele care arată evoluţia pandemiei în România şi, în funcţie de acestea, se va lua o decizie cu privire la redeschiderea şcolilor.

”Un sfert din toţi cei bolnavi de COVID-19 sunt în Suceava şi avem datoria să evităm naşterea unor noi focare. De aceea nu ne grăbim cu o decizie legată de şcoli. (…) Am vorbit chiar sâmbătă în Franţa, care a redeschis parţial şcolile, şi au apărut deja cazuri de infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea”, a spus Nelu Tătaru.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că decizia de redeschidere a şcolilor va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor.

În repetate rânduri, însă, premierul a afirmat că anul şcolar va fi încheiat, iar elevii din anii terminali vor putea susţine examenele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *