La această oră au loc dezbateri intense în Senatul României pe proiectul de lege care prevede că Ținutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat în plenul Senatului, că „nu este elegant ce face PSD” acuzând liberalii că sunt „patrioți de conjunctură”.
„Nu mi-am închipuit nicio clipă că vreun senator al statului român, sănătos la cap, ar putea vota acest proiect. Dacă am înnebuni toți azi și am vota legea, CCR ar constata că este neconstituțională. Aceste proiecte sunt o joacă a unora, nu sunt o treabă serioasa. Nu este elegant ce face PSD acuzând liberalii că sunt patrioți de conjunctură”, a declarat acesta.
Amintim că proiectul prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în România a trecut, tacit, de Camera Deputaților.
Guvernul nu susține adoptarea măsurii legislative. De asemenea, a primit avize negative de la Consiliul Economic și Social (CES) și de la Consiliul Legislativ. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților s-au exprimat împotriva adoptării.
DETALII AICI: Autonomia Ținutului Secuiesc, adoptată tacit de Camera Deputaților. Senatul este for decizional
