Klaus Iohannis a promulgat marți o lege extrem de importantă, care a fost totuși contestată, chiar în urmă cu o lună de zile, de PNL la Curtea Constituțională a României.În perioada în care respectiva lege a a fost contestată la CCR de către liberali, PNL era condus chiar de Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului muncii, informează Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe 3 decembrie 2014 Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul muncii, iar pe 10 decembrie anul trecut liberalii au sesizat CCR cu privire la unele prevederi ale actului normativ.
„În primul rând, legea încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţia României, prin netranspunerea corectă a Directivei 2008/104/CE. Forma legii nu ţine cont de specificul activităţii societăţilor de muncă temporară care pun la dispoziţie personal nu doar în România, ci şi în afara României, prin detaşare, creându-se, prin utilizarea noţiunii de salariu în loc de remuneraţie sau venit, toate premisele distrugerii a peste 100.000 de locuri de muncă, a aproximativ 300 de societăţi de muncă temporară şi, în ultimă instanţă, a unui sector de activitate”, preciza la acea dată, purtătorul de cuvânt al deputaţilor liberali, Alina Gorghiu, în prezent copreședinte al PNL.
Gorghiu menţiona la momentul respectiv şi că această lege încalcă dreptul de proprietate al angajatorului, garantat de Constituţie.
Purtătorul de cuvânt al deputaţilor liberali arăta că grupul parlamentar al PNL a solicitat Curţii Constituţionale să constate că prevederile alineatelor (3) şi (4) ale art. 92, dar şi prevederile alin (2) şi (4) ale art. 145 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul muncii sunt neconstituţionale.
Pe 17 decembrie anul trecut, Curtea Constituţională a României a respins sesizarea PNL cu privire la unele prevederi ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul muncii.
