Iranul a anunţat sâmbătă redeschiderea întreprinderilor şi a obiectivelor religioase şi culturale, pe fondul relaxării restricţiilor impuse pentru a stăpâni pandemia de coronavirus, informează dpa, citată de Agerpres.
Muzeele şi siturile istorice urmează să se redeschidă duminică pentru a coincide cu sărbătorirea Eid el-Fitr ce încheie luna sfântă musulmană Ramadan, a declarat preşedintele Hassan Rouhani la televiziunea de stat.
Locurile sfinte – unele dintre ele devenite puncte focale ale epidemiei de coronavirus în Iran – se vor redeschide luni.
Rouhani a spus săptămâna trecută că sanctuarele s-ar deschide trei ore dimineaţă şi trei ore după-amiază. Unele zone ale acestor obiective, precum coridoarele înguste, vor rămâne închise.
Toţi lucrătorii din ţară vor reveni la locurile de muncă sâmbăta viitoare.
