Skip to content
Internațional

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, recunoaște că relațiile transatlantice sunt „complicate” în acest moment

Twitter

Șeful diplomației germane, Heiko Maas, recunoaște că relațiile transatlantice sunt ”complicate” în acest moment și subliniază că trupele americane staționate pe teritoriul german sunt, de asemenea, în interesul SUA.

Trupele americane staționate pe pământul german sunt acolo „în interesul ambelor țări”, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, în urma unei decizii a președintele Donald Trump potrivit căreia intenționează o reducere semnificativă a trupelor americane în Germania, relatează Politico.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a calificat relațiile actuale cu Washingtonul drept „complicate”.

Potrivit Politico, prezența soldaților americani datează de după cel de-al Doilea Război Mondial și a servit mult timp drept simbol al angajamentului Washingtonului de a-și proteja aliații europeni – acționând în special ca un element de descurajare pentru agresiunea rusă.

Preşedintele Donald Trump a ordonat armatei americane retragerea a aproximativ 9.500 de soldaţi din Germania, fiind o decizie luată la o săptămână distanță după ce Angela Merkel a anunțat că nu va participa la summitul G7 de la Washington, informează caleaeuropeana.ro.

Numărul militarilor americani dislocaţi în Germania ar urma să se reducă la 25.000, de la 34.500 cât sunt în prezent.

De asemenea, și autoritățile de la Berlin sunt îngrijorate de decizia președintelui Donald Trump de a retrage mii de soldați americani din Germania, care ar putea deterioria semnificativ relațiile germano-americane.

Relaţia germano-americană ar putea fi grav afectată de o astfel de decizie a preşedintelui american”, a declarat Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *