Skip to content
Botoșani

Un deţinut din Penitenciarul Botoşani s-a sinucis în camera închisorii

inchisoare evz.ro

Un deţinut din Penitenciarul Botoşani s-a sinucis în camera închisorii, a informat un comunicat de presă transmis, luni, de unitatea de detenţie. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost găsit spânzurat, iar, în ciuda intervenţiei imediate a personalului medical, acesta nu a mai putut fi salvat.

„Astăzi (n.r.- luni) cu ocazia efectuării apelului de dimineaţă, s-a constatat că o persoană privată de libertate a săvârşit un act de suicid, prin spânzurare. Personalul medical al Penitenciarului Botoşani a intervenit pentru resuscitarea acesteia, concomitent fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanţă, prin serviciul unic de urgenţă 112. În ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 07.35”, precizează Penitenciarul Botoşani.

Administraţia locului de deţinere a procedat la informarea familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere, precum şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *