Skip to content
Opinii & Analize

Schimbarea din PSD și teama de alegerile din 2020. De ce vechea gardă va rezista la conducere

În PSD are loc o luptă pentru putere după ce Viorica Dăncilă a fost înlăturată de la conducerea partidului în urma rezultatului de la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu pare să nu aibă rival pentru șefia partidului, însă lupta cea mai dură se dă pentru celelalte funcții din partid care pot asigura accesul unor baroni la banii partidului sau banii statului.

Nu e nicio noutate că pentru a obține o funcție importantă în stat ai nevoie de o funcție în partid. Această regulă funcționează în toate partidele din România, noi sau vechi.

Vasile Dîncu este singura voce puternică din partid care vorbește despre schimbare în această perioadă, când ceilalți doar urmăresc să se așeze pe un fotoliu.

Dacă PSD se concentrează doar pe susținerea unui electorat captiv sau pe rezolvarea unor probleme din justiție, atunci suntem condamnați să dispărem. Electoratul se schimbă, aceasta este cea mai mare provocare a PSD-ului în acest moment, dacă partidul nu se schimbă, vom pierde peste tot, chiar și în zonele din sud”, a spus Vasile Dîncu, fost ministru în guvernul Cioloș.

Modul în care electoratul se schimbă se observă cel mai bine în mediul online, unde PSD este o voce cel puțin timidă, nereușind să aibă un reach semnificativ. Grafica, mesajele și formatul discursului venit din partea membrilor PSD pe rețelele de socializare nu-i ajută deloc să se adapteze la electoratul din 2020. Totul din cauza unei echipe de marketing inexistente sau incompetente. Oamenii care gândesc poziționarea partidului sunt ori rudele/prietenii/iubitele etc. unor diferiți baroni, ori sunt companii externe care odată ce și-au luat banii nu livrează și rezultate.

Chiar și noul site PSD este inestetic și ineficient, iar un elev de liceu ar fi putut să fie mai inventiv. Și în prima imagine avem două mâini care încearcă să se atingă – par două mâini de îndrăgostiți – însă mesajul lor este „măsuri pentru oameni” (repetat de două ori cu hashtag). Este clar că cineva din PSD nu știe noțiuni simple de marketing. Două mâini care nu transmit nimic, poate doar darea și luarea de mită, într-un partid cu atâția condamnați pentru așa ceva.

Totodată, pandemia coronavirus ne arată că PSD este inflexibil și static. PSD pare o cloșcă fără ouă. Rămâne în aceeași poziție doar din obișnuință, dar nu mai poate obține niciun rezultat. Aici intervine și teama de schimbare.

În pragul alegerilor locale și parlamentare din 2020, o schimbare radicală a partidului riscă să ducă la pierderea multor voturi. Înlăturarea unor baroni care astăzi țin cu dinții de voturi și reformarea organizațiilor din Sud – remarcate doar prin scandaluri – ar produce o ruptură în PSD. Astfel, partidul preferă să țină cu dinții de acel 20%, chiar dacă n-are nicio șansă se crească în ritmul acesta până când PNL nu-și va eroda întregul electorat. Și totuși, scăderea PNL nu duce la creșterea excesivă a PSD. Pentru că de acum, voturile pierdute de PNL se vor redirecționa către USR-PLUS.

Dar PSD trebuie să se întrebe: cine vrea să-i decidă viitorul? Vechea gardă sau cineva care aduce o schimbare radicală? Cu vechea gardă, PSD nu va reuși să crească 4 ani în opoziție. Însă o schimbare radicală le poate afecta rezultatul din 2020, însă le dă șansa să crească mult mai mult în următorii 4 ani.

Schimbarea de care are nevoie PSD nu trebuie să țină cont doar de oameni, ci mai ales de mesaje. PSD este un partid care nu mai livrează mesaje noi sau dezbateri noi pe scena politică. Atacă în continuare Guvernul PNL, provocând un război instituțional, în loc să-și îndrepte atenția spre problemele oamenilor și să le aducă în atenția publicului, transformându-le în dezbateri naționale, din care pot câștiga noi și noi votanți.

Până acum PSD a funcționat din reflexe. Astăzi, în opoziție, face ce a făcut și în 2016, și în 2010-2012, ce a făcut și la sfârșitul anilor 90. Sunt obiceiuri vechi care nu se pot uita. Vor mai fi acestea eficiente? Doar dacă PNL și USR rămân în dezbaterile vechi pesediste. În schimb, dacă PNL și USR evită dezbaterile pesediste, atunci PSD se poate trezi singur, cu un mesaj la care nu mai răspunde nimeni, pentru că toți ceilalți deja au alte probleme, mult mai actuale și evidente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *