Sociologul Dan Dungaciu, invitat în studioul Puterea Știrilor, a precizat că pandemia de coronavirus a accelerat anumite tendințe deja existente pe plan mondial. Dungaciu susține că „vestea la nivelul strategic al pandemiei este confruntarea dintre America și China”.
„Indiferent că se schimbă sau nu viața mea, lumea se schimbă. La nivel mare, pandemia de coronavirus nu a modificat radical datele istoriei, ne-a pus într-un tip de accelerație. Ea a accelerat niște tendințe care existau în sistem. A fost un soi de hârtie de turnesol, o substanță care se folosește în laboratoarele de chimie, care atunci când o verși peste un mediu se colorează în diverse feluri în funcție de substanța peste care este vărsată. Așa s-a întâmplat și cu pandemia.
Ea nu a inventat niște tendințe, dar le-a accelerat. Practic, vestea la nivelul strategic al pandemiei este confruntarea dintre America și China, care va modela inclusiv viețile noastre în mod indirect, dar va modela cu siguranță ceea ce se numește viitoarea ordine mondială. Această ordine mondială va fi configurată în jurul celor doi mari actori, China și Statele Unite”, a declarat Dan Dungaciu la Puterea Știrilor.
Directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI) a precizat și că „ noi, esticii, ar trebui să fim mai puțin reticenți la lucruri despre care ni se spune că vor dura o veșnicie”.
„Noi am avut în Estul Europei posibilitatea de a vedea mai multe prăbușiri spectaculoase, chiar prăbușirea unor sisteme despre care ni se spunea, aproape inexpugnabile, cum era sistemul comunist. În anii ’80 nimeni nu vorbea despre prăbușirea sistemului comunist, dar noi l-am văzut petrecându-se sub ochii noștri. Noi, esticii, ar trebui să fim mai puțin reticenți la lucruri despre care ni se spune că vor dura o veșnicie. Noi avem sentimentul ăsta al efemerului și istoric vorbind au trecut peste noi multe sisteme, multe ocupații, multe forme de guvernământ. Prin urmare, definitivul e un concept care nu ține din punctul nostru de vedere de lumea asta”, a adăugat Dungaciu.
