Skip to content
Politică

Războiul PNL-PSD, faza pe starea de alertă. Cum vrea să ocolească Guvernul votul PSD

Inquam Photos / George Calin

Guvernul a transmis marți Parlamentului Hotărârea prin care s-a decis prelungirea stării de alertă pentru 30 de zile, însă, încă de ieri, Ludovic Orban a găsit o soluție legislativă prin care vrea să scape de modificările anunțate de PSD la proiectul Guvernului.

Mai exact: Executivul a transmis doar spre „informare” Parlamentului Hotărarea de Guvern, nu spre „încuviințare”, ceea ce înseamnă că Parlamentul nu se poate pronunța prin vot și nici nu poate modifica măsurile și perioada stabilită de Guvern.

Conform legii 55/2020 privind instituirea stării de alertă în timpul pandemiei COVID-19, Parlamentul este chemat să încuviințeze în termen de 5 zile hotărârea guvernului de instituire a stării de alertă. Legea nu precizează însă că Guvernul este obligat să ceară încuviințarea în cazul în care este prelungită starea de alertă. Astfel, prin prelungire, Ludovic Orban a considerat că Parlamentul trebuie doar să fie informat.

Iată ce spune exact legea:

„Articolul 4.

(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz.

(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată.

(4) Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *