Victor Ponta, președintele PRO România, în exclusivitate pentru PS News, a oferit o reacție la declarația deputatului PSD Florin Manole, care a precizat că este „doar o chestiune de timp” până când vor fi încheiate alianțe PSD-PRO România pentru primăriile din București.
Fostul premier a precizat că Pro România este într-o fază avansată a pregătirii ofertei Politice Pro București, iar formațiunea politică își va prezenta până pe 25 iulie candidații proprii pentru primăriile din Capitală.
“Până la acest moment nu a existat nicio negociere între PSD și Pro România legată de alegerile locale din București. Nici nu considerăm că va exista o asemenea negociere. Pro România este într-o faza avansată a pregătirii ofertei Politice Pro București și vom anunța până în 25 Iulie candidații pe care îi susținem. Pro România va avea proprii candidați la primăriile din București”, a declarat Victor Ponta pentru PS News.
Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul PSD Florin Manole a precizat că încă nu s-a luat o decizie în privința unei alianțe PSD-PRO România pentru primăriile de sector, însă „e doar o chestiune de timp”. Totodată, social-democratul a susținut că în unele județe va fi foarte greu, spre imposibil, alianțe PSD-PRO România. „Știu că în unele cazuri, unele județe, lucrurile sunt deja aranjate, un exemplu este Bistrița-Năsăud”, a mai adăugat acesta.
Și Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a declarat recent că poartă discuţii cu liderii ALDE şi Pro România pentru o alianţă la Bucureşti, în perspectiva alegerilor locale.
„Am avut discuţii chiar şi ieri cu domnii Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. De obiecei discutăm în fiecare zi. Şi o să discutăm şi astăzi. Eu sunt ferm convins că vom avea o alianţă de stânga cu accente liberale pe tot Bucureştiul, cu alte cuvinte pentru toate sectoarele cât şi pentru Primăria Generală a Capitalei.
Am putea vedea o alianţă pentru toţi candidaţii de sectoare, cât şi pentru doamna Gabriela Firea, primarul general”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu.
