Un pacient de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi transferat la Craiova, ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare pe secţiile de terapie intensivă, a anunţat, vineri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
”Ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare pe secţiile de terapie intensivă a pacienţilor în stare gravă infectaţi cu noul Coronavirus, pentru îngrijirea şi monitorizarea optimă a acestora, în cursul acestei zile, respectiv 24 iulie 2020, la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a fost dispusă măsura transferului a unui pacient de la secţia de Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti din Bucureşti, respectiv Spitalul Universitar de Urgenţă către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”, a transmis, vineri, DSU.
Potrivit sursei citate, transportul pacientului, intubat şi ventilat mecanic, se va realiza cu un elicopter de tip Mi-8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, format din echipaj medical UPU-SMURD Bucureşti.
