UPDATE 21.30: Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nechita susţine că nu se aştepta să fie condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, precizând că în faţa instanţei a pledat tot timpul ca nevinovat. El a fost luat de acasă, miercuri seară, de poliţişti şi dus la Penitenciarul din Iaşi.
Trei poliţişti au venit, miercuri seară, la vila lui Nechita din Copou, la câteva zeci de minute după pronunţarea sentinţei, pentru a-l ridica pe fostul primar al Iaşiului şi a-l duce la Penitenciarul din Iaşi. Poliţiştii au intrat în curte şi au bătut apoi la uşă strigând: ”Poliţia, deschide”. Agenţilor de Poliţie li s-a permis accesul în locuinţă.
După aproximativ 30 de minute, Nechita a ieşit din locuinţa sa, flancat de poliţişti şi având cătuşe la mâini, pe care le-a mascat cu o haină. ”Mi-e greu să mai spun ceva. Nu mă aşteptam la acest verdict, în condiţiile în care tot timpul am pledat nevinovat”, le-a spus Nichita jurnaliştilor, înainte să urce în maşina Poliţiei. Întrebat dacă va fi ultimul primar al Iaşiului care merge la închisoare, Nichita a râs, dar nu a dat vreun răspuns.
___________________________________________________________________________
Gheorghe Nechita, fostul primar din Iași, a fost condamnat definitiv miercuri la 5 ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel București, potrivit deciziei instanței. În primă instanță, el fusese condamnat la 4 ani de închisoare.
Tiberiu Urdăreanu, cel care a dat mita, a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare. Instanța a decis și confiscarea sumei de 1.210.632 lei de la Urdăreanu. Gheorghe Nechita a fost acuzat de procurorii DNA că a luat mită 10% dintr-un contract de 70 de milioane de lei.
În decembrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gheorghe Nechita, pe preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, pe vicepreşedintele UTI Mihail Tănăsescu și pe directorul companiei Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.
Nechita a fost acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita a fost acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
