Parlamentul României a aprobat miercuri, 19 august, noul Cod Silvic. Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor subliniază faptul că, în bătălia cu tăierile și transporturile ilegale de material lemnos trebuie acționat pe mai multe fronturi, iar Guvernul României și Ministerul Mediului au susținut o serie de amendamente care vor înăspri legislația și vor aduce o protecție și mai mare pădurilor României.
„Potrivit noului Cod Silvic, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, orice tăiere ilegală de material lemnos din țara noastră va fi considerată infracțiune penală, indiferent de cantitatea de lemn tăiată, și va fi pedepsită ca atare. Furtul este furt, indiferent de valoarea prejudiciului adus”, a menționat Costel Alexe, ieri, în cadrul emisiunii Dosar de politician, transmisă de B1 TV.
Ministrul Mediului a accentuat faptul că va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecţia pădurilor şi stoparea tăierilor ilegale, printre care se află și programul SUMAL.
Costel Alexe arată că, în doar 6 luni de zile au fost peste 1.000 de dosare transmise spre cercetare cu infracțiuni de tăieri ilegale de arbori, o medie zilnică uriașă, de 13 transporturi ilegale de material lemnos. Cu SUMAL, un program tergiversat ani la rând de PSD, dar „care a fost operaționalizat în timp record de Guvernul PNL, acest lucru nu va mai fi posibil, precizează ministrul Mediului.
„La momentul plecării din fondul forestier până în depozitul primar ești monitorizat prin GPS, așadar vom ști exact care a fost cantitatea de lemn, cât trebuie să ajungă la destinație, iar populația, prin aplicația Inspectorul Pădurii, odată ce verifică numărul de înmatriculare al vehiculului care face transportul poate vedea inclusiv trei fotografii, din față, lateral și spate, astfel încât al doilea transport nu ar mai putea fi posibil.
Cel mai mare succes al nostru, al Guvernului PNL a fost că am reușit să operaționalizăm acest sistem, fiind cel mai inovativ din Europa. Vă asigur că astăzi nicio țară europeană nu are un sistem atât de bine informatizat și digitalizat, astfel încât în fiecare moment al zilei sau al nopții vom ști exact ce cantitate de material lemnos este pe drumurile publice din România, ce cantitate se află în depozitele țării, vom ști exact ce esență și, cel mai important, vom ști cât lemn pleacă la export, cât lemn importăm și tot ceea ce se întâmplă cu el.
Cred că este o chestiune cu care care România se va mândri mult timp de acum înainte, pentru că vom avea un management al resursei de material lemnos mult mai bun decât am avut vreodată”, a punctat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
