Skip to content
Politică

Moțiunea nu trece, susține analistul Stelian Tănase: ”În acest moment, PSD a pierdut!”

Inquam Photos / Octav Ganea

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD are șanse foarte mici să treacă, este de părere politologul Stelian Tănase. ”Se negociază intens prin hoteluri, prin benzinării, aud tot felul de vorbe”, spune analistul, într-o declarație pentru PS News.

„Stați să vedem dacă se ajunge la vot. (Moțiunea – n.r.) Are șanse foarte mici și în momentul ăsta, în noaptea asta, pentru că se negociază intens prin hoteluri, prin benzinării, aud tot felul de vorbe. PSD-ul a mai pierdut niște voturi, vreo 3-4 și în momentul ăsta și dacă mă întrebați, eu spuneam că e pe muchie de cuțit, un vot în sus un vot în jos. Dar în momentul ăsta – bănuim, pentru că s-ar putea până la ora 14:00 să mai apară, pentru că se continuă negocierile -, deci în momentul ăsta în care vorbim, PSD-ul a pierdut moțiunea. Până la 14:00 mai e. Nici UDMR nu va vota moțiunea”, susține analistul.

Stelian Tănase crede că, și în cazul puțin probabil în care moțiunea va trece, efectele vor fi nesemnificative.

”Dacă moțiunea va trece, nu se va întâmpla nimic. Orban rămâne la Guvern, Iohannis a zis că nu va numi un premier PSD, cred că lucrurile sunt clare: va fi un Guvern interimar până la alegeri.” a încheiat Stelian Tănase.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de 205 senatori şi deputaţi. În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona, iar PSD se bazează pe voturile tuturor parlamentarilor proprii. Social-democraţii care nu se vor prezenta sau vor vota altfel decât a decis partidul nu vor mai face parte din echipa PSD, a anunţat prim-videpreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu.

1 comentariu la “Moțiunea nu trece, susține analistul Stelian Tănase: ”În acest moment, PSD a pierdut!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *