Analistul politic Ion Bogdan Lefter susține, într-o declarație pentru PS News, că PSD riscă foarte mult forțând o moțiune de cenzură într-un moment în care nu ar avea sens să preia guvernarea. ”În plus, nici nu sunt șanse să treacă în conjuctura actuală, iar dacă trece, decizia va ajunge la președintele Iohannis”, spune analistul.
”Și cu moțiunea adoptată și dacă ea cade, nu vom fi în situații foarte diferite. În aparență, adoptarea unei moțiuni de cenzură este ceva foarte important, Guvernul este demis, se produce schimbare de cabinet, însă, în actuala conjunctură politică, după guvernele PSD care s-au succedat în ultimii ani, după ce președintele Iohannis anunțase că nu va mai desemna încă un prim-ministru al PSD, cu doar mai puțin de o lună până la alegerile locale și cu circa 3 luni înaintea alegerilor generale pentru Parlament, nu vom avea un alt Guvern chiar dacă moțiunea va fi adoptată.
Va fi în continuare cabinetul Ludovic Orban cu statut interimar, președintele va putea uza de perioada de consultări. Sunt apoi alte etape te tip procedural, de parcurs în Parlament, președintele va putea desemna un nou prim- ministru, foarte probabil pe același, adică tot pe domnul Ludovic Orban, care își va putea alcătui un cabinet, se va putea tergiversa în felul ăsta până când vom ajunge foarte aproape de alegerile generale, însă nici nu e nevoie să privim atât de departe căci peste 3 luni nu știm exact cum vor sta lucrurile, toată situația este tensionată, avem epidemia, pandemia mondială, lumea așteaptă vaccinul, lucrurile se pot schimba foarte mult.
Suntem deocamdată în orizontul mai apropiat al alegerilor locale, foarte probabil ele vor da rezultate foarte bune pentru PNL și pentru USR-PLUS, încât după ce vom trece de 27 septembrie, data localelor, s-ar putea ca întreaga atmosferă politică să se schimbe și jocul acesta de ordin tactic al PSD s-ar putea să se dezumfle total”, precizează analistul politic.
Ion Bogdan Lefter nu este surprins de atitudinea UDMR, care așteapptă până în ultimul moment luarea unei decizii în privința moțiunii.
”UDMR a avut de obicei atitudinea pe care și acum o adoptă, amânând până în ultimul moment un anunț privitor la modul în care vor vota. Atunci când urma în Parlament să aibă loc voturi decisive și de cele mai multe ori decizia conducerii UDMR în asemenea situații, moțiuni de cenzură sau alte voturi importante, a fost decizia de a lăsa la latitudinea parlamentarilor săi să voteze cum le dictează conștiința, formularea stereotipă pe care o știm. UDMR a evitat de obicei să joace rolul de partid care înclină el balanța într-o parte sau în alta. Foarte probabil, UDMR-ul va anunța astăzi că nu sprijină în mod explicit moțiunea și că parlamentarii să nu o vor vota”, a punctat analistul.
