Skip to content
Opinii & Analize

Șoaptele lui Vosganian

În România statului de drept sunt oameni care sunt condamnați aprioric. Înainte de orice fel de judecată, de pledoarie, de examinare a dovezilor, avem un vinovat.
Ieri s-a numit Vosganian. Marea dezamăgire, marea deziluzie a statului de drept. A pășit în Parlament vinovat si a plecat de acolo de sute de ori mai păcătos decât a intrat. A avut îndrăzneala să ceară Parlamentului ieșirea din votul-șablon. A pledat, cu argumentele sale, pentru a-și susține nevinovăția, a vorbit cu colegii, a plâns, s-a rugat și a rămas în picioare.
Acum este, așa cum spuneam, de sute de ori mai păcătos. Vinovat că a gripat pentru o clipă asaltul împotriva corupției. Vinovat pentru că a făcut apel la rațiune, la argument și….în mod neașteptat a câștigat o bătălie. Vinovat pentru că a privat publicul avid de sânge de plimbarea de seara cu mâinile în cătușe, în duba poliției sau escortat de polițiști. A, să nu uităm, este de șapte ori mai vinovat pentru că nu are ocazia de a spune, de a intra în corul delatorilor, a povestitorilor despre milioane de euro. E ca și cum un serial de mare succes oprește unul dintre episoade la jumătate.
Fără a-l cunoaște pe Varujan Vosganian personal, l-am cunoscut conjunctural, fiind în aceeași sala, de multe ori când a argumentat politic și economic. L-am cunoscut vorbind despre viitor, despre libertăți și despre principii. Și asta a făcut ieri – s-a luptat pentru libertatea sa de a își păstra dreptul la demnitate (si în secundar la demnitatea publica), pentru principiul nevinovăției ca fundament în judecarea oricăror acuze.
Nu știu dacă Varujan Vosganian este sau nu vinovat cu adevărat. Nu știu dacă a făcut ceea ce spun procurorii că ar fi făcut si sunt convinsă că mulți din cei care îl arata cu degetul habar nu au, nici ei, de asta. E ordin de la stăpânire, atunci – cu plăcere !
Cu certitudine, mă bucură faptul că decizia de condamnare venită pe linie de partid, si nu în urma unei drepte argumentații, a fost contestată de rațiunea sau emoția individuală a celor care s-au aflat în sală.
Poate că senatorii și-au adus aminte de prevederea constituțională privind mandatul imperativ. Poate că s-au prevalat de dreptul lor de a gândi, independent de decizia șefului de partid. Dar cu certitudine au refuzat să îl pună, așa…din exces de zel, pe Varujan Vosganian în panoplia trofeelor DNA, alături de Udrea, Bica sau Cocoș.
Nu cred în dreptatea făcută la comun.
În sentințele date pe categorii sociale, profesionale sau de demnități.
Și mai ales, nu cred că democrația își permite victime colaterale.
Iar statul de drept va fi cu adevărat drept atunci când individul va conta mai mult decât ordinul de partid, decât “sentimentul și/sau asentimentul general”, decât sistemul în sine.
Decizia în cazul Vosganian arată, șoptind timid și palid, că România este ceea ce ar trebui să fie, o republică parlamentară și nu una judiciară.

4 comentarii la “Șoaptele lui Vosganian

  1. Ca scriitor, am parcurs opera lui Varujan Vosganian, poate cu un ochi mai deschis decât al unui cititor pe fugă. Drumurile noastre nu s-au intersectat, decât la vreo şedinţă, unde trebuia reales N. Manolescu, în siazul căruia naviga şi Varujan Vosganian. Ca român, am asistat la circul mediatic, la aruncarea pâinii spre tribune şi la setea de sânge a privitorilor. Oribil! Dezvăluirile făcute de presă sunt una, justiţia sau inchiziţia televizată e alta. Punerea lui Vosganian alături sau cererea capului său alături de parii în care stau înfipte capete prin buzunarele cărora au curs râuri de aur, este un lucru reprobabil… Şi apropo de furăciuni; scriindu-mi ultimele romane, m-am străduit ca personajele mele să fure credibil. Ori, ceea ce văd în ultima vreme în „sora mea întru condei”, presa, m-a umplut de ciudă pentru truda mea de-a inventa. În România s-a furat RUDIMENTAR. Şi, revenind la V. Vosganian, să încercăm să fim mai puţin rudimentari – iar senatorii au înţeles asta ieri, cerând probe concludente.

  2. Si de ce sa nu il judece? Daca e nevinovat il achita si gata, care-i problema? Asa se agata ca o carpa de scaun si plange sa nu-l duca. Ti-e si scarba

    1. In Adevarul , un editorialist inspirat ii intreaba pe cei care pledeaza pentru punerea la dispozitia justitiei a celor care se considera nevinovati daca stiindu-se sanatosi ar fi de acord sa fie deschisi de un chirurg pentru a le confirma starea de sanatate.

  3. Daca s-ar fi cerut ca la Udrea incuviintarea si arestarea in acelasi am putea spune ca cele relatate sunt partinitoare. Dar uitam ca in cazul Voscanian, chiar el s-a bucurat cca in termen de o luna cazul este clasat. Prin acesasta marturisire cred ca a pledart vinovat. Daca este curat de nu vrea sa fie cercetat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *