Skip to content
Politică

Nicuşor Dan respinge acuzațiile PSD: Ajutorul de handicap va fi plătit în continuare

Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan, candidatul PNL-USR/PLUS la Primăria Capitalei, a negat catogoric informațiile potrivit cărora ar intenționa, dacă va câștiga alegerile din 27 septembrie, să renunțe la unele subvenţii sau la programul de fertilizare in vitro susţinut de actuala adiministrație PSD – Firea. Acesta a precizat că informațiile false au fost vehiculate de unii lideri de sindicat, care se află pe listele de candidaţi ale PSD. Totuși, parte dintre acuzații au venit chiar de la principalul său contracandidat, Primarul general Gabriela Firea, care luptă pentru un nou mandat cu sprijinul PSD.

Duminică, Nicuşor Dan a denunțat o „campanie murdară” desprinsă parcă din anii ’90 împotriva sa. Acesta acuză că au fost răspândire cu bună știință informații false despre el, precum aceea că vrea să elimine ajutorul pentru persoanele cu handicap.

„Ajutorul de handicap va fi plătit în continuare”, a dat asigurări Dan.

El a precizat apoi că își dorește ca acest ajutor să treacă în sarcina primăriilor de sector, dar dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci „el va fi plătit în continuare de Primăria Capitalei”.

În plus, Nicușor Dan a promis că, odată ce va ajunge Primar General, se va îngriji ca orașul să devină mai accesibil pentru persoanele cu handicap. Asta înseamnă că le va ajuta să aibă acces în mijloacele de transport în comun și în incinta instituțiilor. De asemenea, va adapta serviciilor sociale şi pentru asigurarea de tratamente pentru copiii cu handicap.

„Sunt lideri de sindicat din STB pe lista de consilieri a PSD care spun că voi desfiinţa cu totul STB-ul. Vă  spun foarte clar: nu se pune problema, ba chiar o să plătesc subvenţia STB-ului pentru că dezastrul din STB e generat de faptul că subvenţiile nu au fost plătite cu lunile”, a mai afirmat Dan, potrivit b1.ro

„Gratuităţile care sunt în momentul de faţă pe transportul public or să rămână în continuare”, a mai insistat el.

Nicușor Dan a ținut să sublinieze și ridicolul în faptul că este acuzat că vrea să renunțe la subvenția pe căldură: „Îi asigur pe bucureştenii că voi plăti subvenţia. E chiar ridicol că exact ăia care au dus RADET-ul în faliment mă acuză acumpe mine că nu voi plăti subvenţia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *