Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: Primăria va deconta testarea profesorilor pentru COVID-19, la cerere

Inquam Photos/Octav Ganea

Primăria Constanţa va deconta testarea pentru COVID-19 pentru cadrele didactice care vor dori, indiferent dacă acestea lucrează în sistemul public de învăţământ sau în cel privat. Astfel, în ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobat un amendament prin care a fost acordată suma de 5 milioane de lei pentru deschiderea anului şcolar în siguranţă, precizând că aceşti bani vor merge cu prioritate pe baza cererilor făcute de unităţile de învăţământ.

Potrivit autorităţilor locale, banii respectivi sunt alocaţi şi pentru măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare. “Măşti pentru cadrele didactice şi copii. Avem peste 40.000 de copii şi avem nevoie de 5 măşti pe zi sau de măşti care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice şi părinţii. Directorul face cerere şi noi dăm banii. Materiale igienico-sanitare: dezinfectant, produse de curăţenie. Noi, de la sfârşitul anului 2019, am accelerat măsurile de igienă în toate şcolile. Până acum, de când am aprobat banii în şedinţa de Consiliu Local, am primit doar zece cereri pentru materiale igienico-sanitare. Asta înseamnă că ele existau deja”, a precizat primarul Constanţei.

Decebal Făgădău a menţionat că din banii respectivi va fi realizată şi digitalizarea unităţilor de învăţământ, obiectivul fiind ca în fiecare clasă să existe un echipament pentru transmisia online. În municipiul Constanţa există 69 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 30 fără personalitate juridică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *