Am intrat în mod oficial în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie. Constanța reprezintă unul dintre locurile în care se îndreaptă atenția tuturor. Trei candidați par a avea șanse reale la șefia Primăriei Constanța: Vergil Chițac, sprijinit de PNL, Decebal Făgădau, sprijinit de PSD și Stelian Ion, sprijinit de USR-PLUS.
PNL conduce în sondajele de opinie
Ultimul sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 2-9 septembrie arată că liberalul Chițac este favorit în opțiunile de vot ale electoratului. Acesta ar avea 39,3%, în timp ce Făgădău se află la aproape 8 procente în spatele său, cu 31,7%. Stelian Ion vine pe locul al treilea cu 15,8 procente, iar restul contracandidaților sunt la puțin peste 2%, ceea ce înseamnă că lupta se dă de fapt între primii 3 clasați. În sondajul prezentat de Stelian Ion, diferențele sunt mult mai mici, însă clasamentul rămâne neschimbat, cu Chițac pe prima poziție.
Mai mult, un sondaj al PSD Constanța, publicat de EVZ ar arăta o diferență mai mare între Chițac și Făgădău , primul fiind clasat la 31,3%, iar al doilea la 25,1%. În orice caz, toate cele trei sondaje arată un clasament virtual neschimbat, cu candidatul PNL pe prima poziție.
Campanie cu scandal
Campania electorală aproape peste tot în țară s-a bazat prea puțin pe dezbateri, o procedură normală în orice democrație sănătoasă, și prea mult pe atacuri la persoană. Constanța nu a făcut rabat de la această regulă. PS News a arătat că Stelian Ion, prin atacurile la adresa liberalului Chițac face în linii mari jocurile politice ale social-democratului Decebal Făgădau. De altfel, Stelian Ion i-a cerut lui Vergil Chițac să se retragă din cursa electorală după ce jurnaliștii au dezvăluit o serie de tranzacții imobiliare făcute de Chițac. În replică, Chițac a spus că toate tranzacţiile şi contractele pe care le-a încheiat sunt perfect corecte şi legale.
Pe de altă parte, Chițac a avut și o confruntare cu Făgădău, actualul edil al municipiului Constanța. Chițac i-a depus plângere la BEC social-democratului pe care îl acuza că folosește în campania electorală drept simbol electoral a logo-ului aparținând Primăriei Constanța și totodată site-ul myCT.ro în scop de propagandă electorală. Făgădău pare că îl are de partea sa și pe Cosmin Gușă, acesta făcându-și prezența în urmă cu câteva zile la o conferință de presă susținută de Făgădău alături de Felix Stroe, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa.
Cine va lua primăria?
Constanța la fel ca Iași reprezintă un o redută strategică importantă în contextul viitoarelor alegeri. De aici și bătălia acerbă. La Constanţa avem cei mai mulţi candidaţi din ţară pentru primărie – 17. Doar Sectorul 1 din Capitală îl întrece – cu 18 candidaţi. Constanța este așadar orașul-cheie de la Marea Neagră. Deși Chițac este favorit în sondaje, lupta e departe de a fi tranșată. Asta pentru că avem un flux mare de candidați “de dreapta”. Stelian Ion va lua ceva din electoratul liberal, iar atacurile sale la adresa lui Chițac îl vor ajuta pe Făgădău, care deși pare că s-a erodat în fruntea primăriei, încă mai are o șansă. Prezența la vot va reprezenta și aici probabil factorul decisiv care va da învingătorul. Cert este că jocurile sunt departe de a fi făcute.
