Lipsa de personal, dar şi o supraaglomerare cauzată şi de refuzul altor spitale de a primi, prin transfer, pacienţi cu patologie Covid asociată. Sunt principalele plângeri pe care le-au avut cei din conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), la sfârşitul săptămânii, la o întâlnire cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov şi prefectul judeţului. Aceasta a fost prima dintr-o serie de întâlniri cu reprezentanţii tuturor spitalelor de stat din judeţ.
„Principalele probleme expuse de reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă au fost legate de deficitul de personal ATI şi de refuzul altor spitale de a primi, prin transfer, pacienţi cu patologie Covid asociată, în timp ce există spitale, atât din judeţul Braşov, cât şi din cele învecinate: Făgăraş, judeţele Covasna, Harghita, care direcţionează pacienţi la SCJU, chiar cu afecţiuni care pot fi tratate local şi astfel încarcă mult unitatea braşoveană”, a precizat prefectul Cătălin Văsii.
Pe de altă parte, potrivit managerului SCJU, dr. Călin Cobelschi, spitalul a intrat în perioada pandemiei cu un deficit de personal de aproximativ 30%, iar deficitul nu a fost acoperit nici în urma angajărilor ulterioare. În prezent, pe ATI, sunt 16 medici, dar ar fi necesar să existe 35. Sunt şi 68 de asistenţi, iar optimul ar fi 101. Mai sunt şi 17 infirmiere, dar necesarul este de 51. De asemenea, ar fi nevoie de 9 brancardieri şi, în prezent, sunt doar 4 angajaţi.
Vineri, în unitatea modular ATI-Covid erau 16 pacienţi. Unitatea modular are 28 de paturi, 14 pentru terapie intensivă, 14 pentru terapie intermediară, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, informează bzb.ro.
