România trece zilele acestea prin cea mai grea încercare de la debutul pandemiei de coronavirus. Numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 se apropie de 3000/zi, un număr record pentru țara noastră comparabil cu cel înregistrat în Spania sau Italia la începutul pandemiei. Practic ne aflăm în scenariul unui al doilea val, scenariu care impune necesitatea introducerii unor noi măsuri restrictive. În acest sens, Guvernul a luat o serie de măsuri, însă o parte dintre acestea au nemulțumit sindicatele din HoReCa. Așadar, întrebarea care se pune e următoarea: a acționat bine sau nu Guvernul impunând aceste noi măsuri restrictive?
Erorile Guvernului
Răspunsul nu e unul deloc simplu. Există mai multe fațete ale acestei probleme, iar argumente se găsesc de o parte și de alta. Pe de o parte, măsurile restrictive sunt justificate de numărul tot mai mare de cazuri care pun în pericol sănătatea publică. Unul dintre atribuțiile decidenților politici din oricare stat democratic este să asigure siguranța cetățenilor săi. Asta cuprinde desigur și domeniul sănătății publice. În momentul în care există o amenințare serioasă la adresa sănătății publice, decidenții politici trebuie să acționeze. Asta înseamnă automat și justificarea unor măsuri restrictive. România nu este singurul stat care a impus un set similar de măsuri. Din păcate există în continuare un segment al populației care își bazează acțiunile pe pseudoștiință și pe teoria conspirației alegând să ignore măsurile individuale de protecție și să pună în pericol sănătatea semenilor. Asta ar fi și una dintre explicațiile creșterii semnificative a numărului de cazuri de infectare.
Dincolo de aceste lucruri însă se pune problema măsurilor concrete adoptate de Guvern. Una dintre aceste măsuri vizează direct domeniul HoReCa: închiderea restaurantelor, cafenelelor și barurilor la interior. Această decizie este una cel puțin controversată, care a generat de altfel și proteste ieri în Capitală. Măsura pare aparent justificată de vreme ce barurile, cafenelele și restaurantele reprezintă locuri de socializare, unde există posibilitatea transmiterii virusului. Totuși, dacă privim lucrurile în perspectivă, acest lucru nu mai pare atât de ușor de justificat. În primul rând, măsura a fost luată în pripă, închizând practic de pe o zi pe alta o activitate economică a cărei impact negativ nu e documentat suficient de aprofundat. Nu s-a lăsat practic suficient de mult timp pentru ca patronii să gestioneze acest lucru. Mai mult decât atât, Guvernul nu poate justifica de ce măsura i-a vizat imediat de pildă pe cei din HoReCa, dar nu a fost imediat extinsă și la deținătorii sălilor de jocuri de noroc care își desfășoară activitatea tot la interior și care au un flux de vizitatori comparabil cu cel din restaurante. Măsura a fost pe bună dreptate contestată așadar, Guvernul găsindu-se în situația de a încerca să explice o situație inexplicabilă. În final, măsura a fost extinsă mai mult într-un soi de spirit de solidaritate.
Bâlbele acesta ale Guvernului au făcut ca cetățeanul de rând să nu aibă încredere în măsurile luate de guvernanți. Statul nu a reușit practic să transforme cetățeanul de rând într-un partener în lupta anti-coronavirus. Nu poți să duci această lupta doar prin măsuri restrictive. Teama față de sancțiuni are o limită și mult mai eficientă ar fi cooperarea între instituțiile statului și cetățean, o cooperare pe care actualul guvern pare că nu o poate găsi pe nicăieri.
Dincolo de aceste lucruri, Guvernul nu pare să-și dea seama de o altă eroare pe care a făcut-o. Cum explicăm reacțiile anesteziate ale unei bune părți din populație în condițiile în care la începutul lunii martie atunci când existau doar câteva zeci de cazuri pe zi, oamenii respectau restricțiile iar acum când avem mii de cazuri pe zi, oamenii par că nu mai sunt atât de “impresionați”. Vorbim oare despre o „socializare” a pandemiei? Cu alte cuvinte, am devenit imuni în fața pericolului reprezentat de virus? Ar putea fi aceasta o explicație. Fenomenul nu e deloc nou. Îl întâlnim de pildă în cazul războaielor și al pandemiilor. La început impactul asupra psihicului este profund, dar pe măsură ce te obișnuiești cu moartea, lucrurile acestea îți par banale. Altfel spus nu mai ești atât de impresionat de ele. O vină o are și Guvernul pentru modul în care au fost comunicate lucrurile. Dacă cazurile creșteau de la 100 la 1000 într-o zi, teama colectivă putea fi palpabilă. Însă numărul a crescut cu 100-200 pe săptămâna, iar lumea s-a obișnuit cu aceste noi praguri. S-a produs cu alte cuvinte o “socializare” a virusului. Guvernanților le-a convenit să nu sperie pe nimeni înaintea alegerilor locale de vreme ce aveau nevoie de o prezență mare la vot. Acum vedem de fapt reacția de bumerang a acestor decizii.
