Igor Dodon, actualul președintele al Republicii Moldova, i-a retras cetățenia fostului deputat român Cristian Rizea.
„S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României, care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din R.Moldova și România trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal, conform justiției din România”, a declarat el, potrivit deschide.md.

Cristian Rizea a reacționat pe pagina sa de Facebook și a anunțat că va contesta în instanță decizia președintelui Dodon.
„Dragi Romani infractorii pe care ii devoalez au platit milioane de euro mafiei politice din Moldova condusa de Igor Dodon si Vladimir Plahotniuc pentru a imi retrage in mod abuziv cetatenia Republicii Moldova! Ma voi lupta in instanta aici la Chisinau si sper cu ajutorul vostru si al lui Dumnezeu sa pot reusi! Adevarul Invinge Intotdeauna! „, a scris Cristian Rizea.
Fostul deputatul şi-a schimbat numele în Cristian Mihai. Acesta se recomandă în Chişinău ca fiind director general al staţiei TV Realitatea din Moldova, post de televiziune derivat din postul românesc Realitatea TV, „controlat de Maricel Păcuraru”.
Cristian Rizea, ex-deputat PSD România, este condamnat în România pentru corupție și spălare de bani.
