Skip to content
Politică

De ce Traian Băsescu nu mai e la fel de „savuros” la TV?

„După două luni de la terminarea mandatului, am ieșit din haina președintelui și îmi permit să mă exprim liber. Nimeni să nu mă considere președintele României, sunt cetățeanul Traian Băsescu”. Asta declara fostul președinte în emisiunea de la B1 la care a participat și în care a arătat că, într-adevăr, Traian Băsescu – cetățeanul este diferit de Traian Băsescu – președintele. De ce? Nu mai este la fel de „savuros”.

Traian Băsescu – președintele era personajul jucător care nu era interesat de nimeni și nimic, făcea breaking news după breaking news și ridica semne de întrebare în spațiul public cu privire la diverse subiecte. Era un invitat dezinvolt, ale cărei prezențe în emisiunile la care participa erau adevărate show-uri.

După terminarea mandatului, Traian Băsescu are apariții mai rare, iar când au loc constați că sunt plictisitoare, un adevărat somnifer. Traian Băsescu nu mai „place” publicului în ultima perioadă, deoarece își continuă fanatica fidelitate față de o persoană pe care a crescut-o și a ținut-o în brațe, Elena Udrea, în defavoarea tuturor celorlalți care probabil ar fi interesați îi urmeze viziunea politică.

Fostul președinte ar putea să pozeze într-un analist de politică extrem de competent, care le știe pe toate din interior, care se pricepe la politica externă, cea economică, etc. Într-adevăr, ca un insider al funcției prezidențiale poate fi interesant, asta dacă nu și-ar personaliza discursul.

1. Vorbind de funcția prezidențială și de surse alternative, Traian Băsescu nu se dă în lături să o invoce pe Elena Udrea ca una dintre acestea.

2. Când vorbește despre SRI și despre Florian Coldea, face referire la pozele de la Paris în care apare Elena Udrea și din cauza cărora voia să îl demită pe șeful interimar al SRI.

3. Justiția, subiectul său preferat, este independentă și crede în ea, dar din nou făcând referire la cazul Udrea.

4. Prin intervențiile sale îi confirmă Elenei Udrea o parte din afirmații: că a fost la Victor Ponta să vorbească despre numirea Laurei Codruța Kovesi, că Florian Coldea și George Maior susțineau candidați diferiți la prezidențiale.

5. Vorbind despre mita de la PDL, Traian Băsescu face referire și la Elena Udrea spunând că nu crede că a luat bani.

6. Traian Băsescu o vizitează pe Elena Udrea, lucru pe care cu alt politician apropiat nu l-a făcut. Nici măcar pe fratele său nu a spus că l-a vizitat.

Discursul lui Traian Băsescu pare în așa fel gândit încât să o introducă pe Elena Udrea, în încercarea de a o apăra, dar fără a da în justiție.

Probabil că în calitatea sa de fost președinte, omul de rând, ceilalți cetățeni ai țării, ar fi mai interesați de ce greșeli fac partidele, ce politici economice sunt necesare, cum ar trebui să abordăm anumite subiecte de interes internațional. „Cetățeanul” român nu este interesat de ce se întâmplă cu Elena Udrea. Atunci când începe să vorbească despre Elena Udrea, Traian Băsescu se transformă într-unul dintre aceia care stau pe marginea drumului pe o bancă și scuipă semințe în timp ce bârfește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *