Într-un interviu pentru PS News, analistul politic și politologul Cristian Pîrvulescu susține că ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, a beneficiat de sprijin politic în PNL pentru această desemnare, posibil ca răsplată pentru ajutorul dat în 2019 liberalilor pentru răsturnarea Guvernului Dăncilă și învestirea Cabinetului Orban.
”Domnul Cîmpeanu este un politician care a trecut prin multe partide. A fost în partidul domnului Voiculescu (Dan Voiculescu – n.r.), apoi a trecut prin ALDE, a ajuns în PRO România, nu sunt sigur că n-a trecut și prin PSD la un moment dat. A fost ministru în Guvernul Ponta, are experiență, este șeful rectorilor din România și evident este foarte contestat din acest punct de vedere, dar pe de-o parte are sprijin politic pentru a ocupa această funcție.
Problema contestării sale, atât de către reprezentanți ai societății civile, cât și de persoane din mediul academic, ține de rolul pe care l-a avut în povestea plagiatului lui Ponta, de faptul că în același timp ocupă mai multe poziții: este rector al Universității de Agronomie din București, șef al rectorilor, este politician, ceea ce va face ca mandatul domniei sale să fie un mandat complicat, controversat și dificil.
Este, pe de-o parte, o oportunitate să dovedească că cei care-l critică greșesc, dar pe de altă parte se pot întrevedea mari dificultăți în ceea ce privește acest minister. Se revine din nou la tradiția de a avea un profesor universitar la Educație care fusese ruptă puțin cu doamna Anisie. Dificultățile vor fi mari, dar nu uitați un lucru: are sprijinul majorității din România și asta va conta în foarte mare măsură, vorbim de un lobby foarte influent, dar nu întotdeauna influența acestui lobby este pozitivă.
Sunt foarte mulți care critică faptul că politicile care se fac în ceea ce privește învățământul universitar sunt în mare măsură coordonate de o grupare de rectori.
Va fi pentru prima dată când domnul Cîmpeanu va putea să dovedească că aceste chestii sunt neavenite, sau le poate confirma, ceea ce va transforma mandatul său într-un mandat de confruntare permanentă cu cei care se opun. Este un mandat cu atât mai complicat cu cât acest mandat vine într-o perioadă de criză epidemiologică, în care domnul Cîmpeanu a fost clar de partea celor care au fost împotriva deschiderii școlilor și universităților. Din punct de vedere sanitar probabil că a fost o decizie prudentă. Din punct de vedere educațional a fost o decizie contestabilă”, spune analistul.
De asemenea, Pîrvulescu susține că pe lângă sprijinul politic care l-a ajutat în a obține această funcție, au mai contat și acțiunile sale din 2018, când a sprijinit instalarea Guvernului Orban.
”Nu vorbim despre merit în aceste funcții. Politicienii au sprijin politic și este singurul lucru care contează. Domnul Cîmpeanu este o achiziție relativ recentă a PNL-ul, a trecut în PNL în 2019, în momentul în care a votat împotriva Guvernului Dăncilă și a sprijinit instalarea Guvernului Orban și cred că este o răsplată pentru acele acțiuni din perioada respectivă. Sunt convins că a insistat pentru această poziție și că și-a folosit toate argumentele, dar probabil fără sprijinul rectorilor și profesorilor universitari din PNL nu ar fi ajuns să o obțină această poziție.
Dacă merită sau nu este o problemă absolut secundară. Are sprijin politic și poate să acționeze, asta e ceea ce contează, altfel am putea să avem foarte multe rezerve în ceea ce privește această candidatură și foarte probabil că PNL ar fi putut avea și alte candidaturi, dar aici vorbim despre influența în interiorul partidului.
Oricât de criticat ar fi domnul Câmpeanu, trebuie să recunoaștem că are o capacitate de alianță extraordinară. Reușește rapid să își găsească sprijin și în momentul de față are sprijinul politic al coaliției, fiindcă nu a fost contestat apropo de plagiat nici de cei din USR și nici de cei din UDMR, a fost un nume acceptat. Sunt convins că aceste nume au fost discutate și în interiorul coaliției. Au apreciat că elementele pozitive sunt mai importante decât cele negative atunci când au făcut calculul.
Eu văd un risc aici. E unul dintre cele mai sensibile ministere, mai ales din cauza conjuncturii actuale, și va fi probabil primul minister care este supus și va fi supus unui atac”, a conchis politologul.
