Un episod cel puţin suspect s-a petrecut anul trecut la CNA, chiar în ziua în care Dan Voiculescu fusese condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Episodul a fost povestit de către un angajat al instituţiei, în cadrul unei campanii a luptei împotriva presiunilor de orice tip, potrivit B1.
Este vorba despre administratorul IT din CNA, Bogdan Roman, care a fost sancţionat după ce a încercat să remedieze problemele apărute în acea zi.
Totul a pornit după ce în ziua sentinţei lui Dan Voiculescu, postul Antena 3 s-a dezlănţuit la adresa justiţiei şi a cerut indirect oamenilor să iasă la o aşa-zisă „plimbare” la Cotroceni. Chiar atunci, departamentul de monitorizare al Consiliului a rămas fără curent electric, potrivit B1.
Aparatura instituţiei nu ar fi înregistrat nimic nici în timpul weekend-ului, dacă Bogdan Roman, nu ar fi venit din proprie iniţiativă să pornească aparatele, după ce a pornit curentul. Gestul său nu a fost văzut, însă, cu ochi buni de conducerea CNA.
„Momentul culminant a fost acela în care, după condamnarea lui Voiculescu la închisoare, posturile sale de televiziune au încercat să scoată lumea în stradă (…) Exact în acea seară am constatat că a existat o pană de curent și mi s-a părut normal să aștept să văd ce se întâmplă, pentru că altfel înregistrările s-ar fi pierdut și noi am fi avut nevoie cu siguranță de acele emisiuni”, povesteşte Bogdan Roman, informează B1.
„Am mai rămas peste program, pentru că pana aceea mi s-a părut suspectă și am zis că e ceva suspect aici. A doua zi am zis că nu pot să las lucrurile așa și am venit la birou, sâmbătă dimineața (…) Doamna președinte Laura Georgescu a pus să mi se ia cheile de la sala de servere, care erau pe inventarul meu. Mi s-a întocmit un proces-verbal de predare a cheii. Iar consecințele ulterioare ar fi fost chemarea mea la Comisia de disciplină (…) Nici în ziua de azi nu mai am acces”, a mai declarat Bogdan Roman.
