Skip to content
Politică

Europarlamentarul Cristian Bușoi, după incidentele din SUA: Evenimentele de aseară vor fi sancționate. Principiul ”Rule of law” va funcționa și pe mai departe

Inquam Photos / George Călin

În exclusivitate pentru PS News, europarlamentarul PNL Cristian Bușoi și-a exprimat convingerea că „lucrurile vor evolua pozitiv și vor reveni la normal”, după confruntările care au avut loc miercuri în Statele Unite ale Americii. „Sunt convins că principiul rule of law va funcționa și pe mai departe în statul cu cea mai puternică democrație”, spune acesta.

SUA are instituții puternice și un stat consolidat, cu reguli dure și legi funcționale, ceea ne conferă încrederea că evenimentele de aseară vor fi sancționate. Sunt sigur că lucrurile vor evolua pozitiv și vor reveni la normal.

De asemenea, sunt convins că principiul ”Rule of law” va funcționa și pe mai departe în statul cu cea mai puternică democrație. Am toată încrederea în institutiile statului american și în cetățenii săi, că vor trece cu bine peste aceste evenimente provocate de un grup minoritar, care a depășit cadrul legal și s-a dedat la acte huliganice”, a declarat Cristian Bușoi pentru PS News.

Clădirea Capitolului, unde se desfășura, miercuri, ședința în care Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden, a fost ocupată de susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump. La o zi distanță, Congresul a validat toate voturile din Colegiul Electoral. Joe Biden are voturile necesare pentru a deveni președinte, iar alegerea sa a fost confirmată în ședință comună.

Imediat după, președintele în exercițiu Donald Trump a anunțat că va avea loc „un transfer de mandat pașnic” în 20 ianuarie, ziua în care Joe Biden va fi învestit președinte al SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *