Skip to content
Internațional

VIDEO. Biden îl acuză pe Trump că a declanşat un atac nemilos asupra instituţiilor democratice

NBC News

Preşedintele ales al SUA Joe Biden l-a acuzat joi pe Donald Trump că a ”declanşat un atac nemilos asupra instituţiilor” democratice americane, după ce susţinători ai acestuia au invadat miercuri incinta Capitoliului, relatează AFP.

Ieri a fost în ochii mei una dintre cele mai întunecate zile din Istoria noastră”, a afirmat preşedintele ales al SUA, calificându-i drept ”terorişti” pe cei care au participat la actele de violenţă.

 

Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate după ce sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt, miercuri, Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de validare a victoriei democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, confruntându-se cu poliţia pe holurile Congresului american.

Între timp, liderul minorităţii democrate din Senat Chuck Schumer i-a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe preşedintele Donald Trump după violenţele comise de susţinătorii acestuia miercuri la Capitoliu, sediul Congresului american, relatează AFP.

Ceea ce s-a întâmplat ieri la Capitoliu a fost o insurecţie împotriva Statelor Unite, instigată de preşedinte”, a scris Chuck Schumer, cerând republicanului Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament din Constituţie care permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi a cabinetului să-l declare pe preşedinte ”inapt” pentru îndeplinirea atribuţiilor şi să-l îndepărteze de la putere.

Senatorul american Jeff Merkley a declarat că demonstranţii pro-Trump care au pătruns în clădirea Capitoliului miercuri i-au răscolit biroul şi au furat un laptop, relatează joi Reuters. Într-un video postat pe Twitter miercuri seară, senatorul democrat din Oregon a arătat cum i-au lăsat protestatarii biroul, cu dulapuri în dezordine, dosare împrăştiate şi un muc de ţigară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *