Skip to content
Societate

Protest inedit al polițiștilor față de înghețarea salariilor: Fără amenzi, doar avertismente

Inquam Photos/George Calin

Pentru că negocierile au eșuat, patru sindicate ale poliţiştilor din Ministerul de Interne recurg la o măsură inedită de protest: vor da numai avertismente. Astfel, începând de luni, românii nu vor mai primi amenzi pentru neportul centurii, vorbitul la telefon în trafic sau pentru traversări neregulamentare.

Și nu e vorba de vreo schimbare legislative, ci de declanșarea protestului inedit la care vor recurge polițiștii nemulțumiți de înghețarea salariilor. Și cetățenii trebuie să se aștepte la controale excesive și la întârzieri la ghișee, tot ca măsură de protest. Iar acesta este doar un prim pas, spun sindicaliștii, din ceea ce va urma săptămânile viitoare, dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu guvernanții, transmite tvr.ro.

În ultima zi a lui 2020, polițiștii, grefierii și lucrătorii din penitenciare au ieșit în stradă și au cerut renunțarea la înghețarea salariilor. Au amenințat că pot recurge și la alte forme de exprimare a nemulțumirilor, dacă guvernanții nu se răzgândesc.

Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatulului Poliţiştilor Europol: “Ordonanța de guvern care reglementează regimul contravențiilor prevede ca măsură principală amenda sau avertismentul. E clar că în condițiile în care cuantumul amenzilor reprezintă o sumă ce se varsă la bugetele locale, nu cred că vor fi colegi dornici să umfle bugetele locale„.

Dacă o astfel de măsură i-ar favoriza pe cei dispuși să încalce legea, excesul de zel la care vor recurge polițiștii va crea multe neplăceri. Transportatorii sunt direct afectați de protestul sindicaliștilor din poliție. Reprezentații sindicaliștilor amenință și cu alte măsuri în perioada următoare: nu vor mai face ore suplimentare, nu vor mai verifica persoanele aflate în carantină și promit să răspundă doar urgențelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *