Dosarul penal este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vrancea. Comisia de concurs care a decis directorul de la Spitalul Orăşenesc este anchetată la Poliţie, potrivit Adevarul.
Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au descins, joi, la Primăria Panciu, pentru percheziţii, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vrancea. Potrivit informaţiilor noastre, dosarul vizează modul cum s-au făcut unele angajări de către Primăria Panciu. Mai exact, este vorba despre impunerea de către primarul PNL Neculai Mărăscu a finului său, Valentin Iulian Podaru, în funcţia de director al Spitalului Orăşenesc din Panciu. De asemenea, oamenii legii mai verifică şi alte dosare de angajări suspecte în Primăria Panciu.
