Skip to content
Politică

Cătălin Drulă, un ministru de decor. USR-istul a anunțat că mai multe proiecte ce țin de Ministerul Transporturilor nu vor fi finalizate prea curând

Inquam Photos / Octav Ganea

Vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Radu Buzăianu acuză lipsa de implicare a noului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce acesta a anunțat că multe dintre proiectele care îi revin nu sunt de interes sau nu vor fi finalizate în mandatul său.

„Mie îmi e clară strategia noului ministru al transporturilor. Drulă îl cheamă. De la USR. Până acum toți ceilalți au eșuat pentru că voiau să facă și nu făceau . El vine cu o viziune nouă. Va reuși, pentru că își propune să nu facă. Nu va fi ușor să nu faci, că-ți vine să te apuci de ceva. Dar el are o stăpânire de sine. E mai liniștit. Mai e până în 2030. O luăm ușor. N-ai ce să-i reproșezi, omul a anunțat că nu se prea face.
“Despre trenuri de mare viteză putem vorbi după 2030”.
Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că realizarea tronsonului dintre Complexul Comercial Băneasa, stația Tokyo, și Aeroportul Henri Coandă nu are sens din punct de vedere economic.
Cătălin Drulă, în privinţa Autostrăzii A8, că mai devreme de 2024 nu estimează să se înceapă şantierul
Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Podul de la Brăila va râmâne un an muzeu
Metroul spre Otopeni s-ar putea opri cu mult înainte de aeroport
De ce renunță ministrul Cătălin Drulă la Magistrala 6”, scrie jurnalistul Radu Buzăianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *