Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat vineri, întrebat fiind cine ar trebui să demisioneze după incendiul de la Institutul „Matei Balș” în care și-au pierdut viața cinci persoane, că „există responsabilități și responsabili”.
„De data asta, ministrul face ce poate. Există responsabilități și responsabili. Nu avem o concluzie a anchetei. Cred că lucrurile trebuie judecate sistemic. Să vedem care au fost cauzele”, a spus ministrul Sănătății la Antena3.
Voiculescu a afirmat că este nevoie de investiții şi c-a ajuns în post de o lună: „Sunt de o lună aici, contruiesc o echipă la nivelul Ministerului Sănătății și apoi mai jos, în toată țara, care să poată să facă aceste investiții de care avem nevoie. Știți ce înseamnă să lucrezi într-o echipă. O echipă nu se contruiește de azi pe mâine. Asta facem”.
Un incendiu a avut loc vineri dimineața la Spitalul Matei Balș din Capitală, în urma căruia au decedat 5 pacienți, iar ceilalţi au evacuați.
