Premierul Florin Cîțu a declarat vineri, după tragedia de la Institutul Matei Balș, că intervenția „a fost eficientă și rapidă” și lucrurile au fost ținute sub control. Șeful Guvernului a mai precizat, acuzând greaua moștenire, că este nevoie de investiții, iar fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba pentru care e plătit.
„Cred că intervenția a fost eficientă, rapidă. Lucrurile au fost ținute sub control imediat. Metehnele sistemului sanitar din România și-au făcut prezența. Este momentul pentru toată lumea să înțelegem că nu putem merge așa mai departe. E momentul ca toți să înțelegem că nu putem să cheltuim 95% din resurse pe salarii și sporuri. Trebuie să facem investiții. Nu am învățat nimic din experiența de anul trecut. Așa nu mai merge! Angajaților din administrație, din Ministerul Sănătății, inspecțiile județene de sănătate, inspecțiile de control din Ministerul Sănătății le spun: ieșiți din birou și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă!
Fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba pentru care e plătit. E pretenția pe care o am de la acești angajați”, a declarat Florin Cîțu.
Facem precizarea că la Institutul Matei Balș este în desfășurare o anchetă după incendiul de vineri dimineață, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București.
La anchetă vor participa și specialişti de la INSEMEX Petroşani care au participat și la investigațiile după incendiile de la Colectiv și spitalul din Piatra Neamț.
Guvernul se reuneşte vineri într-o şedinţă de guvern extraordinară. Premierul Cîțu a cerut explicaţii pentru a afla ce anume a condus la incendiul de la insitutul Matei Balş. După ședința care va dura jumătate de oră, premierul României va face o serie de declarații de presă.
De asemenea, premierul a transmis un mesaj pe Facebook prin care anunța că reacția autorităților după tragedia de la Spitalul Matei Balș a fost una eficientă și rapidă. Corpul de Control al premierului a ajuns dimineață la Institutul Matei Balș pentru a cerceta cauzele incendiului. „În această dimineață o tragedie a lovit Bucureștiul. Din păcate, cu victime. În primul rând transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate”, a scris Cîțu.
