Medic infecționist al Institutului Matei Balș, Adrian Marinescu, a afirmat că numărul persoanelor care dezvoltă forme medii și severe de Covid-19 a crescut şi atrage atenția că se mărește presiunea pe sistemul sanitar.
„Formele medii și severe de COVID-19 au început să crească. Ne întoarcem la situațiile de dinainte, când nu aveam locuri de internare pe seară sau noaptea. Aș trage un semnal de alarmă pentru ce va urma, sunt puține locuri de internare și probabil aceste creșteri, în viitorul apropiat, înseamnă destul de multe probleme pentru spitalele suport COVID-19”, a declarat Adrian Marinescu la Antena3.
Medicul a explicat că tulpina britanică de COVID-19 îi afectează în principal pe cei tineri și pe cei mici: “Vorbim aici de tulpina din Marea Britanie, care reprezintă un procent important pentru România, nu este predominantă, dar nici departe nu e. Această tulpina merge către tineri și cei mici, care vor face forme simptomatice medii și severe. Deocamdată, este în curs de evaluare. Nu aș spune că pacienții noștri tineri fac forme severe, dar totuși numărul lor a crescut. Probabil, în viitorul apropiat, se va vedea mai bine”.
