Deşi tendinţa europeană este de estompare a decalajelor de gen, în România, pentru anumiţi indicatori, se înregistrează accentuarea acestora, informează Monitorului Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, care lansează un nou infografic despre evoluţia unor indicatori ai diferenţelor de gen.
În Uniunea Europeană, tendinţa pe termen mediu este de scădere a diferenţei dintre rata de ocupare a bărbaţilor şi cea a femeilor (de la 15 puncte procentuale în 2008, la 11 puncte procentuale în 2019). În România, tendinţa este inversă, de accentuare a diferenţelor.
Dacă în 2008 diferenţa era de 14 puncte procentuale (mai mică decât media UE), în 2019 a ajuns la 19 puncte procentuale (aproape dublă faţă de UE). Adâncirea decalajului se datorează faptului că rata de ocupare în rândul femeilor a crescut foarte lent în România, cu doar 4 puncte procentuale, de la 57,3% în 2008 la 61,3% în 2019. Prin comparaţie, rata de ocupare a bărbaţilor a crescut mult mai rapid, de la 71,6% în 2008 la 80,3% în 2019, marcând o creştere cu aproape 9 puncte procentuale. La nivelul UE, creşterea gradului de ocupare în rândul femeilor şi a bărbaţilor a fost inversă: gradul de ocupare al bărbaţilor a crescut cu 2 puncte procentuale, iar cel al femeilor cu 5,5 puncte procentuale.
