Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Molodovan, a explicat ce se întâmplă în perioada următoare cu dozele suspecte de la AstraZeneca. Potrivit acesteia, investigațiile durează mai multe zile, iar un rezultat final se va lăsa așteptat.
România a anunțat că oprește de la administrare un rest de peste 4.200 de doze de AstraZeneca dintr-un lot care a provocat numeroase reacții adverse, iar în Italia, de exemplu, mai mulți oameni au murit după vaccinare, fără a se stabili, deocamdată, o cauzalitate directă între administrarea vaccinului și deces.
„Utilizând mai mult vaccinul Astra Zeneca au început să apară mai multe studii. Este un act pur și simplu de onestitate astfel încât să se știe ce reacții apar. Să reținem că sunt evenimente excepționale. E bine să știm și noi de aceste reacții, dar și cei care se vaccinează.
Deocamdată vorbim de o metodă de precauție. Când ai semne de întrebare e bine să le lămurești. Ținând cont de cazurile depistate în Italia s-a pus problema pentru acel lot. Și la noi a fost luată măsura suspendării acelui lot. Este practic carantinat, urmând ca în cazul în care acele informații se infirmă să poată fi folosit în continuare.
Un răspuns am putea să primim nu de azi pe mâine. Există un caz în România, un caz de deces. Acest caz e investigat și se așteaptă rezultatele finale. Eu aș aduce în discuție numărul mare de oameni vaccinați deja cu acest vaccin. Mulți dintre ei au avut efecte secundare minore. Față de situațiile triste de acum există un număr mare de oameni fără efecte adverse”, a declarat Andreea Moldovan la Digi24.
