Skip to content
Politică

După lungi neînţelegeri, PNL şi USR-PLUS bat palma pentru dezvoltarea Iaşiului

psnews.ro

Primarul din Iaşi Mihai Chirica a discutat cu reprezentanţii USR-PLUS mai bine de 5 ore. Delegaţiile PNL şi USR-PLUS au au reuşit să stabilească un calendar care vizează în special pachetul de proiecte cu susţinere comună în bugetul anului 2021, alături de întărirea încrederii între cele două formaţiuni.

De asemenea, a fost decisă implicarea consilierilor locali ai ambelor formaţiuni în procesul de guvernare locală, atât din punct de vedere legislativ, cât şi executiv. În perioada următoare, vor urma alte runde de întâlniri pentru a continua acest demers.

Salut răbdarea tuturor consilierilor locali şi a celor prezenţi în această primă rundă de negociere între PNL şi USR-PLUS. S-au discutat şi elemente de natură obiectivă, dar şi subiectivă. S-au clarificat diverse asperităţi în ceea ce priveşte dialogul şi sper ca interesul ieşenilor să fie pus în prim plan de ambele partide politice”, a declarat primarul Mihai Chirica, potrivit unei postări duminică pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Iaşi.

Reprezentanţii organizaţiei USR-PLUS Iaşi au transmis, la rândul lor că în discuţia pe care au avut-o cu Mihai Chirica au susţinut importanţa depolitizării, transparenţei şi digitalizării. Aceştia i-au cerut edilului Iaşiului să îşi asume obiectivele de mandat şi să demareze proiectele mari pe care le-a promis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *