Zeci de copii, din satul Patru Frați, din județul Ialomița se confruntă cu o situație extrem de grea, ca urmare a unei decizii luate la nivelul Consiliului Local din comuna Adâncata.
Părinții a 30 de copii din satul Patru Frați, comuna Adîncata, județul Ialomița, sunt nevoiți să plătească lunar suma de 140 de lei astfel încât copii acestora să ajungă la școala generală din comuna Dridu.
Cum s-a ajuns în această situație?
Inițial, cei 30 de copii di satul Patru Frați beneficiau de transport asigurat din fondurile Consiliului Local. Totuși, în urmă cu câteva zile, se pare că din cauza lipsei de bani, CJ Dridu a emis o hotărâre prin care a renunțat să mai finanțeze transportul copiilor din satul Patru Frați către comuna Dridu, motivând lipsa de fonduri.
Ajunși într—astfel de situație, în semn de protest, de cîteva zile, oamenii merg împreună cu cei mici 8 kilometri pe jos către instituția de învățămînt, informează cei de la independentonline.ro.
Potrivit sursei citate, miza acestui scandal ar fi reprezentată de interesul primarului Valentin Turiga de la Dridu, de a susține afacerea unui transportator privat, care ar fi un apropiat al său.
Pentru ca totuși copiii să ajungă la școală, singura soluție pe care au găsit-o a fost aceea de a plăti abonamente unei firme private de transport. Abonamentul ar fi de 140 de lei pe lună.
Părinții, nemulțumiți că întâmpină dificultăți în a-și trimite copii la școala, susțin că la mijlocul acestei decizii s-ar ascunde însă un mare interes financiar, pe care l-ar susține chiar edilul de la Dridu, Valentin Turiga.
”Cînd au început lucrările la podul de la Dridu, s-a renunțat la microbuzele școlare în favoarea acestei firme private. Se plăteau 10 mii de lei pe lună pentru transportul copiilor noștri, dar Consiliul Local a refuzat să mai dea acești bani. Acum ne pun să plătim noi pentru transport, pentru că patronul microbuzelor e finul domnului primar din Dridu. Este, deci, o afacere a domnului primar”, reclamă Mariana Sandu, unul dintre părinți, potrivit celor de la independentonline.ro.
În semn de protest față de măsurile pe care le-au impus autoritățile locale din Dridu, de cîteva zile, oamenii au refuzat să mai circule cu microbuzele firmei private și au ales să-și trimită copiii la școală pe jos.
Așa s-a întîmplat și joi, 19 martie 2015, cînd copiii și părinții lor au mers din satul Patru Frați pînă la școala din comuna Dridu traversînd podul avariat, pădurea din zonă și digul din jurul barajului.
”Refuzăm categoric să plătim acele abonamente pentru că nu avem bani. Eu am doi copii la școală și nu am venituri. Vă dați seama ce cheltuială este pentru mine, în condițiile în care sînt casnică, iar soțul meu este șomer!”, s-a plâns încă un părinte, potrivit sursei mai sus citate.
PSnews.ro l-a contact pe directorul Școlii Generale din Dridu, Dedu Marian, pentru a afla care-i posibila rezolvare a acestei situații grea pentru cei 30 de copii.
Acesta a precizat că soluția legală este cea conform căreia cei 30 de copii care urmează cursurile Școlii din Dridu trebuie să fie tranferați la școala din comuna Adâncata, cea care este mult mai aproape de locuința copiilor, având în vedere că nu mai există posibilitatea asigurării unui transport optim pentru acești elevi.
De asemenea, directorul școlii din Dridu, Dedu Marian, ne-a explicat că un număr semnificativ de copii din comuna Moldoveni trebuie să parcurgă o distanță destul de mare pentru a ajuns la această instituție de invățământ, însă elevii din satul Moldoveni, județul Ialomița, beneficiază de un autocar oferit de Ministerul Dezvoltării.

