UPDATE. „Vom face o scurtă declarație, nu vom lua întrebări. Au fost câteva ore de discuții în care fiecare dintre parteneri și-a prezentat pozițiile și punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la Partidul Național Liberal îl susțin pe Florin Cîțu, argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului.
Vom continua mâine la ora 16 discuția. Am analizat, practic, pe parcursul acestor ore. Ceea ce s-a întâmplat a fost să analizăm ipotezele și scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem într-un termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălalt”, a declarat vicepremierul Dan Barna, președintele USR.
UPDATE: Liderii coaliţiei au anunţat că vor relua negocierile politice marţi, de la ora 16.00.
Liderul USR Dan Barna a declarat luni seară, după 4 ore de discuţii în coaliţie, că s-au prezentat argumente, au fost analizate ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora se va putea ajunge la o decizie. Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că această coaliţie trebuie să continue. ”Suntem oameni responsabili”, a afirmat el, adăugând că a fost o întâlnire constructivă.
„Toate scenariile au fost analizate. Am avut o discuție constructivă. Am stabilit că trebuie sa continuăm mâine (marți – n.r). În ceea ce ne privește, am spus că nu există o alternativă la această coaliție. Trebuie să găsim acele proceduri interne în coaliție fără să lezăm autoritatea prim-ministrului. Suntem oameni reponsabili, oameni maturi și vom susține în continuare această coaliție. După patru luni, nu ne permitem o tensiune mai mare, o criză politică și nici nu se va întâmpla acest lucru. A fost o sedintă extrem de constructivă și de coerentă„, a spus liderul UDMR.
___________________________________________________________________________
A început ședința coaliției de guvernare. Cele 3 partide se întâlnesc pentru prima dată, după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.
Înainte de ședință, liberalii au discutat mandatul cu care vor merge în Coaliție. Potrivit surselor PS News, mandatul PNL este unul foarte clar: premierul Florin Cîțu are sprijinul partidului și este exclusă retragerea acestuia din funcție. Totodată, liberalii le vor cere celor din USRPLUS o nominalizare „cât mai rapidă” pentru ministerul Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu.
De cealaltă parte, USR-PLUS merge la ședința Coaliției din această seară cu mandatul de a cere în continuare retragerea lui Florin Cîțu de la conducererea Guvernului, precum și cu solicitarea ca evaluarea miniștrilor, inclusiv a premierului, să fie făcută în coaliție,
Amintim că premierul Florin Cîțu a fost numit „zombi politic” de ministrul Transporturilor și „vătaf” de conducerea USR PLUS. De partea cealaltă, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că orice ministru care vorbește împotriva premierului trebuie să aibă „bagajele făcute”.
